logo

Igor Dodon va negocia cu AIE numai după ce aceasta va găsi un candidat


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-va-negocia-cu-aie-numai-dupa-ce-aceasta-7965_995983.html

Preşedintele Partidului Socialiştilor din Moldova (PSRM), Igor Dodon, declară că grupul parlamentar al socialiştilor nu va mai participa la niciun fel de negocieri cu Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), până nu va fi numit un candidat comun apartiinic al AIE. Declaraţii în acest Igor Dodon a făcut în cadrul unei conferinţe de presă din 21 februarie, transmite Info-Prim Neo. „Comportamentul liderilor AIE devine atât de ridicol şi de revoltător, încât trezeşte nedumerire nu doar în rândul propriilor susţinători, dar şi suspiciuni serioase din partea celor care au acceptat calea dialogului şi compromisului. În actualele condiţii deosebit de critice, în loc să demonstreze coerenţă şi responsabilitate, unii lideri AIE-işti vin cu mesaje total aberante, care sfidează toate limitele bunului simţ”, a declarat Igor Dodon. Preşedintele PSRM a mai menţionat că are unele bănuieli că unii lideri din alianţă au pornit deja mecanismul declanşării alegerilor anticipate, de aceea, Partidul Socialiştilor va intra în timpul cel mai apropiat în campania pre-electorală, cu un mesaj foarte dur faţă de guvernare. Igor Dodon însă nu a dorit să menţioneze despre ce acţiuni este vorba. Igor Dodon a promis că la toate negocierile cu alianţa va fi invitată presa. „Considerăm că ar fi corect şi democratic ca cei din AIE să accepte prezenţa presei, pentru o mai mare transparenţă a procesului de negocieri”, a spus Igor Dodon. Preşedintele PSRM a menţionat că grupul socialiştilor are câţiva candidaţi pentru funcţia de şef al statului, însă va veni cu propuneri numai după ce alianţa va ajunge la un candidat comun. În timpul conferinţei de presă a avut loc un incident. O persoană care s-a prezentat reprezentant al Organizaţiei de Tineret al Partidului Social-Democrat a aruncat cu un ou în Igor Dodon. Acesta a fost dat afară de către reprezentanţi ai PSRM. Individul a transmis presei un comunicat potrivit căruia Igor Dodon joacă în interesele AIE şi că acesta ar fi cel care ajută alianţa să se menţină la putere. Preşedintele PSRM a menţionat cu referire la acest caz, că astfel de incidente vor mai avea loc, deoarece există unele persoane care fac tot posibilul ca să nu fie găsită soluţia de depăşire a crizei politice. „Ne vom clarifica din partea cui este această persoană”, a subliniat Igor Dodon. AIE caută un candidat pentru alegerea şefului statului. PDM a anunţat că a prezentat colegilor din AIE o listă cu candidaţi. Şi PLDM urma să prezinte o listă colegilor din alianţă. PL a declarat că nu va propune nicio candidatură. Pentru alegerea şefului statului este nevoie de 61 de voturi. Alianţa are 58 de voturi, grupul socialiştilor deţine 3 voturi şi deputatul neafiliat Mihai Godea 1. PCRM nu participă la şedinţele Parlamentului.