logo

Igor Dodon va decide până pe 24 ianuarie dacă va candida la parlamentare


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-va-decide-pana-pe-24-ianuarie-daca-va-candida-la-parlamentare-7965_1045129.html

Președintele Igor Dodon susține că, până pe 24 ianuarie, când se pot forma listele parlamentare, va decide daca își va înainta candidatura la alegerile din 2019. Totodată, șeful statului nu consideră că ar fi ilegal să candideze. Declarația a fost făcută la o conferință de presă, luni, 5 octombrie, transmite IPN.

Întrebat cât de legală ar fi participarea sa în alegeri, fără a renunța la funcția de președinte, Igor Dodon a spus că se știe bine cine face și interpretează legea în Republica Moldova. Nu este exclus aceștia să vină cu acțiuni mai dure la adresa instituției prezidențiale, lucru care însă nu va fi tolerat de cetățeni.

Igor Dodon a mai spus că, pe de o parte, oponenții săi politici vor să creeze impresia că sunt puternici și nu se tem de nimeni, iar pe de altă parte, vor să impună impedimente președintelui în a participa la alegerile parlamentare, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. „Nu a fost, în 27 de ani de independență, ca președintele să nu aibă dreptul să candideze, inclusiv când acesta a fost ales de Parlament, inclusiv domnul Snegur și Lucinschi (aleși direct, n.r.). Nu au avut nicio limitare atunci”, a declarat Igor Dodon. „Vom vedeam cum vor face oponenții, dar noi ne rezervăm dreptul de a participa în această campanie electorală”, a mai spus șeful statului.

Igor Dodon a participat în acest week-end, în calitate de lider neformal al PSRM, la prezentarea candidaturii președintei formațiunii, Zinaida Greceanîi, la funcția de deputat pentru circumscripția uninominală numărul 1 din orașul Briceni.