Unirea pentru care militează o parte din cetățenii Republicii Moldova înseamnă război civil. Declarația a fost făcută de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul de televiziune NTV Moldova. Șeful statului susține că va folosi toate căile legale pentru a nu permite lichidarea statalității Republicii Moldova, transmite IPN.
Președintele susține că cele mai grele perioade din istoria Republicii Moldova au fost legate anume de asemenea tendințe apărute în societate. „Poate cineva intenționat provoacă acest lucru? Poate celor de la guvernare le este convenabil un astfel de scenariu? Pentru că ei înțeleg că pierd alegerile în toamnă și poate ar vrea să destabilizeze situația. Trebuie să fim foarte atenți. Noi examinăm foarte detaliat acest lucru”, a afirmat Igor Dodon.
Pentru soluționarea problemei unionismului pe cale democratică, șeful statului propune organizarea unui referendum în cadrul căruia cetățenii să fie întrebați ce-și doresc. „Clar că majoritatea covârșitoare va fi pentru păstrarea statalității, dar să punem punct odată la subiectul acesta. Dar ei nu vor accepta un astfel de referendum”, este de părere președintele.
Referitor la faptul că actuala guvernare vrea să introducă în Constituție vectorul de integrare europeană a Republicii Moldova, Igor Dodon a menționat că aceasta nu este altceva decât o acțiune de PR. „Europenii nu au încredere în actuala majoritate parlamentară și în actualul Guvern. Eu discut cu ambasadorii. Au stopat finanțarea pe domeniul justiției, nu dau banii care i-au promis, critică acest Guvern”, susține șeful statului. Igor Dodon consideră că și la acest subiect, când este vorba despre modificarea Constituției, trebuie organizat un referendum.