Președintele Igor Dodon afirmă că Drapelul de Stat este unul dintre simbolurile naționale supreme, iar culorile acestuia culorilor indică pacea, libertatea și democrația din țara noastră. Șeful statului a făcut aprecierile în cadrul mesajului cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, publicat pe pagina electronică a instituției prezidențiale, citat de IPN.
„Cu trei decenii în urmă, până la proclamarea statului independent Republica Moldova, în semn de statornicire a identității noastre ca popor și neam și de statuare a suveranității țării, a fost consfințit unul dintre simbolurile naționale supreme – Drapelul de Stat. De atunci, în fiecare an, la 27 aprilie, celebrăm acest însemn definitoriu în istoria republicii. De asemenea, în ziua dată, îi cinstim pe toți fruntașii neamului care au configurat stindardul poporului, creându-i matricea tricoloră și asimilând-o într-un cadru heraldic unic”, a menționat Igor Dodon.
Potrivit șefului statului, „trihotomia culorilor ne indică pacea, libertatea și democrația din țara noastră, învederând totodată principiile fundamentale pe care încă construim statul de drept. Generații onorează drapelul, arborându-l la cele mai importante manifestări și în momentele de profundă semnificație spirituală. Or, anume la asemenea ocazii, moldoveanul este mândru de obârșia sa și arată destoinicia națiunii sale întregii lumi”.
„În același timp, cinstirea stindardului de stat în fiecare colț de Moldovă și departe de hotarele ei ne pune pe umeri responsabilitatea fiecărui cetățean de a contribui la păstrarea și prosperarea țării, răspunderea de a fi adevărați feciori și fiice ai neamului în cele mai diverse momente, chiar și de conjunctură. Astfel, celebrând Ziua Drapelului de Stat, îndeplinim datoria seculară: de a ne ține împreună, de a cinsti valorile supreme pentru care au luptat predecesorii noștri și de a păstra independența și suveranitatea statului integru Republica Moldova. Vă îndemn la unitate și concordie socială, la înțelegere reciprocă și solidaritate, în numele bunăstării și progresului țării noastre”, a scris președintele Igor Dodon.