logo

Igor Dodon: Toate partidele sunt gata să formeze guvernări și nu-și doresc anticipate


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-toate-partidele-sunt-gata-sa-formeze-guvernari-si-nu-si-doresc-antici-7965_1047849.html

După discuțiile cu PSRM, PDM și Blocul ACUM, președintele Igor Dodon susține că a ajuns la concluzia că niciunul dintre partide nu-și dorește alegeri anticipate, chiar dacă sunt gata de acestea, și că toate partidele sunt gata să formeze guvernări, fie majoritare sau minoritare, transmite IPN.

Șeful statului spune că a înțeles că fiecare partid este gata să promoveze anumite legi. După respectivele discuții, șeful statului este mai optimist în privința formării în viitorul apropiat a unei majorități parlamentare. Președintele și-a exprimat speranța că după aceste întâlniri vor avea loc discuții bilaterale, între partide. Președintele a menționat că, dacă se va decide în privința formării unei majorități parlamentare, o va susține, cu excepția unei majorități formate din transfugi.

Igor Dodon este gata să fie moderator în cadrul unei întrevederi comune a PSRM, PDM și ACUM, la Reședința de Stat, pe data de 2 aprilie, de la ora 12.00.

Președintele Igor Dodon a invitat, astăzi, pe rând, la discuții trei formațiunii cu cei mai mulți deputați în Parlament. Toate cele au răspuns invitației șefului statului.

După discuții, lidera Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a declarat că nu pot fi examinate propunerile pentru funcțiile de stat dacă nu încep negocierile cu colegii din Parlament. Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a spus că PDM are intenția de a forma cât de curând posibil o majoritate parlamentară, „ca să stabilizeze situația în țară, să oprească incertitudinea și să rezolve problemele oamenilor”. Liderii Blocului politic ACUM au reiterat, în cadrul discuțiilor cu șeful statului, cum văd „ieșirea țării din impas și eliberarea instituțiilor din captivitate, și anume prin votarea pachetului de legi înregistrat de bloc în Parlament, ca un prim pas”.