Președintele țării, Igor Dodon, susține că anul 2020 este unul dificil, inclusiv pentru că este un an electoral. Și, în opinia sa, provocarea de bază va fi încercarea destabilizării situației, cu implicarea forțelor interne și externe. Despre aceasta Igor Dodon a vorbit la ședința lărgită a Colegiului Serviciului de Informații și Securitate, îndemnând angajații SIS să nu admită o eventuală destabilizare, transmite IPN.
„Dumneavoastră îmi prezentați săptămânal informații și noi deja atestăm o încercare de implicare destul de activă în destabilizarea situației. Din afara țării. Finanțarea, care a început masiv, a unor organizații nonguvernamentale, încercări de a manipula opinia publică pentru a provoca proteste în masă. De fapt, nu este nimic nou, lucrul acesta se întâmplă de fiecare dată când ne apropiem de un anumit exercițiu electoral. Interesul față de exercițiul electoral de la sfârșitul acestui an va fi foarte-foarte mare. Sarcina pentru dumneavoastră este să nu permiteți destabilizarea”, a menționat șeful statului în discursul său.
Președintele a spus că SIS trebuie să informeze la timp conducerea statului despre posibile implicări interne sau externe în destabilizarea situației. „Aici nu este vorba de luptă politică împotriva cuiva sau de partea cuiva, este vorba de destabilizarea situației și a ordinii publice”, a notat președintele.
În opinia sa, o altă provocare ține de lupta împotriva terorismului, în contextul evenimentelor din alte state. Dar și domeniul economic, frauda bancară. „Dumneavoastră foarte des informați corect, dar ceea ce s-a întâmplat în organele de investigație, procuratură, se creează impresia, că s-a făcut intenționat ca să nu se ajungă la un rezultat”, a mai spus Igor Dodon cu referire la investigarea furtului din sistemul bancar. Acesta a mai făcut referire și la alte fraude, scheme de delapidare a bugetului de stat, menționând că orice informație urmează să fie comunicată și examinată de către organele responsabile.