logo

Igor Dodon s-a lansat în cursa prezidenţială


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-s-a-lansat-in-cursa-prezidentiala-7965_1029999.html

Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, s-a lansat în cursa prezidenţială. Politicianul a promis să întreprindă acţiuni concrete pentru a întoarce miliardul furat din sistemul bancar moldovenesc şi să interzică elementele unioniste, transmite IPN.

„A venit timpul ca cei de la guvernare să piardă. Mergem la aceste alegeri convinşi că poporul va învinge”, a spus Igor Dodon. În campania electorală acesta va promova mesaje privind păstrarea statalităţii şi neutralităţii Republicii Moldova.

Politicianul a spus că primele sale trei decrete în funcţia de preşedinte vor ţine de reîntoarcerea miliardului furat, neadmiterea ca poporul să-l întoarcă prin taxe, şi pedepsirea celor care l-au furat. Al doilea decret se va referi la necesitatea relansării relaţiilor comerciale cu Rusia. Igor Dodon a precizat că nu este împotriva relaţiilor economice cu UE, dar insistă că Rusia este partenerul strategic al Republicii Moldova. Iar al treilea decret va urmări „contracararea acţiunilor elementelor unioniste”.

„Avem certitudinea că putem învinge chiar din primul tur. Pentru aceasta trebuie să ne mobilizăm. Această victorie va demonstra că poporul doreşte un preşedinte statalist. Sunt ferm convins că victoria va fi a noastră”, a spus Igor Dodon.

Colega de partid a acestuia, Zinaida Greceanîi, le-a spus celor prezenţi la evenimentul de lansare în campania electorală că Igor Dodon este un lider incontestabil al opoziţiei, care luptă cu oligarhii care fură ţara şi cu unioniştii. Zinaida Greceanîi a remarcat că Igor Dodon va fi un preşedinte al faptelor, al cetăţenilor, care va consolida societatea.

Igor Dodon este al optulea în buletinul de vot.