logo

Igor Dodon: Rezoluția PE este rezultatul luptei dintre partidele de dreapta


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-rezolutia-pe-este-rezultatul-luptei-dintre-partidele-de-7965_1042789.html

Rezoluția votată în Parlamentul European este încă un rezultat al luptei politice dintre partidele de dreapta și al abuzurilor guvernării, comise începând cu limitarea atribuțiilor președintelui și continuând cu alte acțiuni prin care au subminat statul de drept. Este comentariul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, citat de IPN.

Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a scris că aceste partide, care pretind a fi „proeuropene”, se află la conducerea țării din 2009 și că în urma luptelor dintre „proeuropeni” , cu implicarea politicienilor europeni, au de suferit cetățenii. Șeful statului crede că aceste partide, după alegeri, trebuie să-și găsească locul în opoziție, iar socialiștii să salveze țara, să promoveze o politică externă echilibrată, prin stabilirea relațiilor bune atât cu Estul, cât și cu Vestul, să refacă relațiile cu Rusia, compromise de actuala guvernare și de dreapta „proeuropeană”.

Igor Dodon își exprimă speranța că, după votul de astăzi din PE, cetățenii să se convingă, o dată în plus, că direcția spre Vest este doar o poveste politică de care profită unele partide, iar banii pe care îi primește Moldova deseori nu ajung să fie folosiți în mod real pentru necesitățile societății, dar sunt folosiți în interesul partidelor „proeuropene”. „Important este să declanșăm cât mai curând alegeri parlamentare, să salvam țara de aceste alianțe „proeuropene”, iar la guvernare să vină profesioniști și adevărați patrioți ai țării noastre Republica Moldova”, a decalrat Igor Dodon.

Șeful statului a mai scris că este regretabil că niciun eurodeputat nu a găsit de cuviință să amintească și de faptul cum Ion Ceban, candidatul socialiștilor, a fost privat, în mod abuziv și ilegal, de voturile obținute la alegerile din Chișinău, doar cu scopul de a nu i se permite să ajungă primar. „Dacă europenii ar fi dat dovadă de o minimă obiectivitate, ei ar fi sancționat, mai întâi de toate, acest derapaj al statului de drept. Ei însă demonstrează că tratează Moldova în funcție de simpatiile politice, în lipsa unei abordări corecte față de toți cetățenii”, spune Igor Dodon.

La propunerea Grupului Partidului Popular European, Parlamentul European a adoptat joi, 5 iulie, o rezoluție prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăți prevăzute de asistență macrofinanciară, dar și sprijinul bugetar pentru Republica Moldova. Prezentând proiectul rezoluției, eurodeputatul roman Cristian Dan Preda a declarat că „niciun euro nu trebuie să mai fie trimis la Chișinău până nu sunt îndeplinire următoarele condiții: validarea alegerilor locale de la Chișinău, organizarea alegerilor parlamentare credibile şi investigarea fraudei bancare cunoscute ca furtul miliardului”.