Fostul președinte, Igor Dodon, rămâne în arest la domiciliu. Deși s-a anunțat că pronunțarea deciziei este amânată până joi, instanța a respins marți recursul procurorilor care cereau plasarea fostului șef de stat în izolator. În timpul ședinței, în fața Curții de Apel s-au adunat membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor, care au scandat: „Jos mâinile de pe opoziție!”, „Nu răfuielile politice!”, „Nu deținuților politici!”, transmite IPN.
După ședință, Igor Dodon le-a spus jurnaliștilor că este nevinovat. „Sunt gata să conlucrez cu organele de anchetă, nu m-am ascuns niciodată. Dar consider acest dosar politic, la comanda conducerii de vârf a statului și, în special a doamnei Maia Sandu, care mi-a fost oponentă la două scrutine prezidențiale”, a spus Igor Dodon. Acesta și-a exprimat neîncrederea în procurorii de caz, pentru că mai multe probe din dosar au apărut în mass-media. La fel, acesta spune că a fost solicitată recuzarea procurorilor întrucât aceștia nu are avea experiența necesară și ar fi politizați. Politicianul ai spune că dosarul în care e vizat se transformă în „justiție televizată„ pentru a distrage atenția societății de la situația socială și economică dramatică din țară.
Procurorii anticorupție consideră că Igor Dodon trebuie să fie plasat în izolator deoarece măsura aplicată și restricțiile stabilite nu sunt capabile să asigure izolarea învinuitului și excluderea posibilității acestuia de a intra în contact cu anumite persoane implicate în cadrul acestei cauze penale.
Acum o săptămână, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul fostului președinte al țării, iar ca urmare Igor Dodon și cumnatul acestuia au fost reținuți. Dosarul penal este pornit în temeiul bănuielii de comitere a coruperii pasive, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.