logo

Igor Dodon: Procesul reformatării guvernării a început


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-procesul-reformatarii-guvernarii-a-inceput-7965_998526.html

Procesul reformatării guvernării a început: Vladimir Voronin şi Mark Tkaciuk au devenit insuportabili pentru mulţi fruntaşi ai Partidului Comuniştilor (PCRM), iar o parte dintre deputaţii comunişti aşteaptă momentul potrivit pentru a părăsi fracţiunea PCRM. Declaraţii în acest sens a făcut liderul Partidului Socialiştilor (PSRM), Igor Dodon, în interviul publicat astăzi, 21 iunie, de portalul All Moldova, notează Info-Prim Neo. „Da, eu am spus că unul din obiectivele socialiştilor este reformatarea actualei guvernări, fiindcă pe aşa cale va fi compromis definitiv acordul secret al AIE, vor fi eliminaţi liberalii unionişti de la putere şi se vor deschide oportunităţi pentru schimbarea strategiilor de conducere economică şi politică a ţării. Procesul deja a început. În această privinţă nu aduce anul, cât aduce ceasul”, a declarat Igor Dodon. El a evitat să spună exact care din actualele formaţiuni parlamentare şi deputaţi neafiliaţi ar fi potenţialii aliaţi ai PSRM, dar a precizat că aceştia vor fi selectaţi din rândul celor care vor accepta valorile politice ale socialiştilor. „Valorile noastre sunt cât se poate de clare, sunt valori de stânga: statalitate şi integritate, edificarea naţiunii civice moldoveneşti, relaţii strategice prioritare cu Rusia şi CSI, protecţia socială a populaţiei, stimularea mediului de afaceri, „Istoria Moldovei” în şcoli, anularea legii care liberalizează homosexualitatea, accentul pe creşterea salariilor şi indexarea pensiilor. Aceste valori vor fi puse în capul mesei, ca şi condiţie, în eventualitatea negocierilor cu potenţialii parteneri politici”, a afirmat Igor Dodon. Întrebat dacă va colabora în reformatarea guvernării cu premierul Vlad Filat, care a anunţat de mai multe ori că este predispus să opereze remanieri în Guvern, Igor Dodon a spus că totul va depinde de faptul dacă vocea socialiştilor va fi auzită: „În măsura în care vocea noastră va fi auzită şi respectată, vom analiza oportunitatea participării la noul guvern reformatat. În caz contrar, vom rămâne în opoziţie şi vom veni la guvernare şi în Guvern abia după alegerile parlamentare”, a spus deputatul. Liderul socialiştilor contează să obţină numărul suficient de deputaţi pentru ca PSRM să poată avea o fracţiune parlamentară. „Contăm pe alţii care vor părăsi PCRM. Eu am spus că vor mai fi plecări din PCRM şi asta se întâmplă. Voronin şi Tkaciuk au devenit insuportabili pentru foarte mulţi comunişti şi destui deputaţi aşteaptă un moment potrivit pentru a părăsi corabia celor doi „corsari politici”, care şi-au pierdut echilibrul psihic”, a mai spus Igor Dodon.