logo

Igor Dodon: Procesele politice sunt tensionate, dar nu fatale pentru coaliție


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-procesele-politice-sunt-tensionate-dar-nu-fatale-7965_1069465.html

Procesele politice din ultimele zile sunt tensionate, dar nu fatale pentru coaliția de guvernământ, a scris președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pe Facebook, după înaintarea de către socialiști a moțiunii de cenzură. Șeful statului spune că „există teren și timp pentru ca inițiativa anticonstituțională să fie retrasă”. La fel, susține că „există încă răgaz pentru reflecții din partea conducerii Blocului ACUM și pentru înțelegerea faptului că procurorul general nu poate fi subordonat politic, iar Coaliția nu trebuie jertfită pe altarul ambițiilor personale”.

Potrivit președintelui, „cetățenii așteaptă de la guvernare nu confruntare de ambiții și de interese partinice, ci rezultate concrete în economie, în viața socială, în promovarea unor reforme eficiente, corecte și coerente cu conceptul de stat de drept”. „Îndemn toate fracțiunile parlamentare din coaliția de guvernare să demonstreze în această perioadă tensionată calm, chibzuință și luciditate. Să nu dea foc la casă din supărare și furie”, a scris Igor Dodon, citat de IPN.

Șeful statului consideră că „încă se poate ajunge la o înțelegere cumpătată, pentru a ieși din impas, pentru a evita și destrămarea majorității parlamentare, și eventual alegerile anticipate”. „Dați dovadă de inteligență politică, nu doar de rigiditate în promovarea unor proiecte personale. Respectați Constituția țării, înainte de toate”, a chemat președintele.

Partidul Socialiștilor a înaintat vineri, 8 noiembrie, o moțiune de cenzură ca urmare a asumării de către Guvern a răspunderii pentru modificarea Legii procuraturii. Biroul Permanent se va întruni în următoarele trei zile pentru a decide când va avea loc următoarea ședință în plen, la care se va examina moțiunea depusă.