logo

Igor Dodon: Nu examinăm stoparea activităților economice sau procesului educațional


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-nu-examinam-stoparea-activitatilor-economice-sau-procesului-7967_1076453.html

Autoritățile nu examinează opțiunea de a stopa activitățile economice sau procesul educațional, în contextul numărului mare de infectări cu noul tip de coronavirus. Despre aceasta a vorbit președintele Igor Dodon, luni, după ședința conducerii de vârf a țării, transmite IPN.

Șeful statului consideră că agenților economici trebuie să le fie oferită posibilitatea să activeze, iar dacă se depistează cazuri de îmbolnăvire în instituțiile de învățământ, deciziile vor viza o instituție concretă sau o localitate.

„Evident că noi suntem îngrijorați de creșterea numărului de cazuri care s-a înregistrat săptămâna trecută. Sistemul medical este pregătit, face față acestei situații. Rata de ocupare a locurilor în spitale pentru copii acum este de 40%, pentru maturi de 75%. Locuri în spitale sunt și situația este gestionată de sistemul medical. Mai mult ca atât, tot ce este necesar: medicamente, teste, consumabile pentru a face față acestei pandemii, în Republica Moldova este asigurat”, a declarat Igor Dodon.

În opinia președintelui, este foarte important ca Republica Moldova să obțină mai repede vaccinul. Autoritățile s-au adresat oficial către Federația Rusă pentru a primi vaccinul anti-COVID-19, imediat ce va trece toate etapele de avizare la nivel internațional.