logo

Igor Dodon: Nici astăzi nu ne putem bucura pe deplin de țara în care trăim. Interviu IPN


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-nici-astazi-nu-ne-putem-bucura-pe-deplin-7965_1043728.html

Interviu IPN cu preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, la cea de-a 27-a aniversare a Independenței
---


Care credeți că este cea mai importantă realizare din cei 27 de ani și de ce? Ce nu am reușit să obținem, ca stat, în acești ani?

– Ne-am păstrat statalitatea, neutralitatea și identitatea moldovenească, în pofida tuturor tentațiilor și provocărilor. Am demonstrat că putem avea destinul nostru, pe alocuri împovărător, cu multe greutăți și neîmpliniri, dar care ne-a călit și ne-a pregătit să edificăm țara pentru vremuri mai bune.

Totodată, noi încă nu am dobândit o coeziune socială și politică în privința unei idei naționale a Republicii Moldova, care să aibă ca pilon central statalitatea și identitatea noastră moldovenească. În momentul când aceste lucruri se vor produce, eforturile noastre în toate domeniile vor avea un randament superior, fiindcă va exista o cauză care să însuflețească oamenii.

– Ce a însemnat independența pentru cetățeanul Igor Dodon și pentru familia dumneavoastră?

– Ca toți moldovenii, ne-am bucurat în acea perioadă de faptul că vom avea un stat al nostru, pe care îl vom putea îngriji și îl vom transforma într-o bijuterie a Europei de Est. Realitățile din politică și economie, relațiile sociale și identitare, ne-au spulberat însă repede euforia și speranțele, fiindcă au urmat anii 1990, foarte grei pentru cetățeni, cu multe greșeli politice și pierderi economice. Nici astăzi nu ne putem bucura pe deplin de țara în care trăim. Dar nu e vina Independenței, ci a guvernărilor corupte și iresponsabile.

– Cum credeți, prin ce se va deosebi cea de a 28-a, eventual, a 29-a și 30-a aniversare a Independenței de actuala?

– Următoarele aniversări ale Independenței vor fi organizate de o altă guvernare. Vor fi, în sfârșit, puse pe prim plan valorile noastre autentice de stat moldovenesc. Vom fi mult mai aproape de rezolvarea definitivă a problemei transnistrene. Cetățenii vor avea o încredere mai mare în acest stat și, sper foarte mult, se va reduce din exodul oamenilor, fiindcă Moldova trebuie să devină din nou atractivă ca țară, ca loc de trai, mai întâi de toate pentru cetățenii ei.

– De ce un cetățean al Republicii Moldova ar trebui să fie mândru că este cetățean al acestui stat?

– În lume există mii de etnii și popoare care nu au propria țară, nu au statalitate, suveranitate și independență. Trebuie să fim mândri că noi, moldovenii, am reușit să ne păstrăm statalitatea, așa cum am avut-o de veacuri, și chiar dacă trecem prin crize economice sau politice, știm că avem pentru ce lupta, ca societate, avem ce construi și ce lăsa moștenire pentru copiii și nepoții noștri.

Elena Nistor, IPN

Notă: Agenția de Presă IPN a realizat interviuri „în oglindă” (cu întrebări similare) cu exponenții guvernării și cu liderii opoziției:

Maia Sandu: Independența a însemnat, în primul rând, recuperarea valorilor naționale. Interviu IPN

Viorel Cibotaru: Din 1991 trăim o altă viață, facem o altă istorie și avem un alt viitor. Interviu IPN

Andrei Năstase: Moldova, la 27 de ani de existență, a devenit o dictatură de tip mafiot. Interviu IPN

Vladimir Voronin: Moldova nu s-a realizat ca stat independent

Vlad Plahotniuc: Am început să simt că lucrurile se pot mișca în direcția bună, însă procesul este abia la început. Interviu IPN