Schimbarea a trei judecători la Curtea Constituțională înseamnă, în primul rând, faptul că Partidul Democrat este sigur că nu va obține majoritate parlamentară în alegerile din 24 februarie 2019. Declarația aparține președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Potrivit lui, dacă democrații erau siguri că vor avea majoritate parlamentară, nu se grăbeau cu aceste numiri, transmite IPN.
„Ei înțeleg că, cel mai probabil, după 24 februarie, nu vor avea așa o majoritate”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” la postul de televiziune NTV Moldova.
Potrivit lui, dacă după 24 februarie democrații vor trebui să fie în opoziție, ei speră că oamenii lor vor rămâne în funcții pentru întregul mandat. „Aceasta este o opinie greșită”, a menționat șeful statului, precizând că, în cazul altei majorități parlamentare, toate persoanele numite își vor depune singure demisia în câteva luni. Președintele consideră că numirile respective nu sunt corecte în raport cu cetățenii Republicii Moldova.
Igor Dodon spune că guvernarea înțelege probabilitatea unor alegeri parlamentare anticipate și acestea ar putea avea loc în a doua jumătate a anului viitor, dacă nu se va forma o majoritate parlamentară după scrutinul din februarie.
În ședința de vineri, 14 decembrie, a Parlamentului, deputata PDM Raisa Apolschii, deputatul PDM Artur Reșetnicov și fostul procuror general Corneliu Gurin au depus jurământul în calitate de noii judecători la Curtea Constituțională. Raisa Apolschii este desemnată judecător constituțional de către Parlament, Artur Reșetnicov – de către Guvern, iar Corneliu Gurin – de către Consiliul Superior al Magistraturii.