logo

Igor Dodon: Au câștigat ambițiile unui politician care vrea să devină al doilea Plahotniuc


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-au-castigat-ambitiile-unui-politician-care-vrea-7965_1081046.html

Liderul PSRM, Igor Dodon, spune că Parlamentul nu va recunoaște decizia Curții Constituționale privind constatarea circumstanțelor dizolvării Legislativului și anticipează o perioadă de haos total în țară pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. Președintele socialiștilor spune că majoritatea PSRM- Șor nu va susține alocarea banilor din bugetul de stat pentru organizarea scrutinului parlamentar anticipat, până nu va fi soluționată criza pandemică din țară, notează IPN.

Președintele PSRM, Igor Dodon, nu exclude că Legislativul nu va recunoaște decizia de ieri a Curții Constituționale, menționând că într-o republică parlamentară, puterea supremă aparține forului legiuitor al țării.

„Dizolvarea Parlamentului acum este imposibilă, pentru că suntem în situație de urgență. Parlamentul își are agenda sa, suntem stat parlamentar, Parlamentul ar putea aproba o decizie că nu recunoaște deciziile Curții Constituționale așa cum a fost în 2019, are tot dreptul, există precedent în acest sens”, a spus liderul PSRM, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.  

Mai mult, Igor Dodon spune că PSRM nu va accepta organizarea alegerilor anticipate în plină pandemie, pentru a nu pune în pericol viața și sănătatea oamenilor.

„Maia Sandu își va organiza alegerile la ea în birou. Pentru alegeri sunt necesare 120 de milioane de lei, Parlamentul nu va vota pentru asta. Pentru alegeri este necesară o componență deplină a Comisiei Electorale Centrale, în câteva luni expiră mandatele unor membri CEC, cine va vota pentru noii membri?”, s-a întrebat Igor Dodon.

Liderul socialiștilor spune că un scrutin parlamentar anticipat nu va schimba foarte mult configurația viitorului Legislativ, după alegeri existând probabilitatea să fie creată aceeași coaliție majoritară existentă astăzi.

„Astăzi au câștigat ambițiile unui politician frustrat, care vrea cu orice preț să devină al doilea Plahotniuc. Cetățenii nu au câștigat astăzi. Oamenii vor avea o perioadă de instabilitate de cel puțin 6-7 luni, după care am putea ajunge la un nou blocaj creat de Maia Sandu. Imaginați-vă că după alegeri se creează o nouă majoritate cu care Maia Sandu nu este de acord. S-a creat un precedent extrem de periculos ”, a mai spus Igor Dodon. 

Potrivit Codului Electoral, în cazul dizolvării Parlamentului, alegerile anticipate vor avea loc peste cel puțin 60 de zile, dar nu mai târziu de 3 luni de la data semnării decretului de dizolvare.