Igor Dodon: Apare un nou pol de atragere pe stânga electorală
https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-apare-un-nou-pol-de-atragere-pe-stanga-7965_1000888.html
Se crează un nou pol de atragere pe stânga electorală. Unirea forţelor mai multor deputaţi neafiliaţi din grupurile lui Igor Dodon şi Vadim Mişin într-o fracţiune este un prim pas spre apariţia acestui pol. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către deputatul Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor (PSRM), în cadrul emisiunii „Fabrica” de la PublikaTV, transmite Info-Prim Neo.
„Scopul nostru este să creăm o alternativă Partidului Comuniştilor şi celor de la guvernare. S-a făcut un pas în direcţia aceasta. Maturitatea politică ne-a permis să ne consolidăm puterile. Am vorbit anterior că ne propunem alegerea unui preşedinte neafiliat, de asemenea ca Mihai Ghimpu să nu devină spicher şi reformatarea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) sau a guvernării. Acum suntem mai aproape de reformatarea ei”, a declarat Igor Dodon.
Preşedintele PSRM spune că oamenii nu mai cred în comunişti. „Eu ştiu perfect ce se întâmplă în acest partid, ei umblă prin raioane, încearcă să scoată oamenii în Chişinău, dar nimeni nu-i mai urmează, nu mai au încredere în ei. Mă aşteptam de la domnul Vladimir Voronin la declaraţii mai cumpătate”, a comunicat liderul socialiştilor.
Analistul politic, Anatol Ţăranu, prezent şi el la emisiune, susţine că la ora actuală reformatarea AIE este practic imposibilă, numai dacă cineva din cadrul ei nu tinde spre un suicid politic. „Când spune domnul Dodon că vrea să reformateze alianţa este una, dar din punct de vedere realist este imposibil. Orice reformatare ar însemna o problemă complicată. Sau grupul Dodon-Mişin renunţă la intenţia lor de aderare la Uniunea Vamală, sau Alianţa renunţă la Uniunea Europeană”, a specificat Anatol Ţăranu.
Analistul politic Valentin Dolganiuc, a declarat, în cadrul aceleiaşi emisiuni, că apariţia unei noi fracţiuni în Parlament a fost o mişcare pe tabla de şah a politicului moldovenesc. „Şi această mişcare poate genera multe alte mişcări în forţele politice. Aţi declarat că vreţi să reformataţi AIE şi să daţi de la guvernare unioniştii, este un mesaj periculos, riscaţi să antagonizaţi societatea. Nu cred că PSRM se va implica în guvernarea actuală, ar fi un pas sinucigaş pentru partid”, a declarat Valentin Dolganiuc.
Deputatul Vadim Mişin, liderul Partidului „Renaştere”, a declarat, într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii, că de la comunişti vor pleca cei care vor înţelege că formaţiunea nu mai împărtăşeşte doctrina politică stabilită. Totodată, Vadim Mişin spune că el a fost trădat de partid, ci nicidecum invers. De asemenea, deputatul a declarat că va susţine candidatura lui Viorel Chetraru la şefia Centrului Naţional Anticorupţie – această candidatură nu îi mulţumeşte pe liberali.
Vineri, 12 octombrie, în Parlamentul moldovenesc a apărut o nouă fracţiune – a neafiliaţilor. Aceasta este formată din 7 deputaţi care au părăsit fracţiunea PCRM pe parcursul unui an. Comuniştii şi liberalii declară că această fracţiune este ilegală, în special se face trimitere la faptul că membrii acesteia nu au participat la alegeri de sinestătător şi că au ajuns în Parlament pe listele unui alt partid.