logo

Igor Dodon a discutat la Moscova despre gaz şi energie electrică


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-a-discutat-la-moscova-despre-gaz-si-energie-7966_970407.html

Prim-viceprim-ministru, ministrul economiei şi comerţului, Igor Dodon a discutat la Moscova despre preţul la gazele naturale şi despre livrarea energiei electrice în timpul vizitei sale efectuate la 2-3 iulie, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al ministerului. În timpul întrevederii cu vicepreşedintele „Gazprom”, Valerii Golubev, Igor Dodon a discutat subiectul preţului la gazele naturale şi perspectivele livrării acestora în R. Moldova pe parcursul anului 2009. Un alt subiect al discuţiilor a fost restructurarea datoriilor la gaze faţă de întreprindea rusă „Gazprom”. Părţile au convenit să continue negocierile şi au stabilit următoarea întrevedere pentru a doua jumătate a lunii iulie 2008. In cadrul întrevederii cu conducerea întreprinderii „INTER RAO EES” a fost examinată posibilitatea livrării energiei electrice în R. Moldova de la Centrala electrică de la Cuciurgan. Igor Dodon a specificat, că actualmente, cele mai convenabile preţuri de procurare a energiei electrice pentru R. Moldova, sunt cele din Ucraina. Astfel, preturile pe piaţa ucraineană angro de energie electrica constituie circa 6,2 cenţi SUA pentru 1 kWh, iar exportul de energie electrică ucraineană în Ungaria, Slovacia, România este efectuat la un preţ mai mare de 7 cenţi SUA pentru 1 kWh. În acelaşi timp, R. Moldova procură energie electrică, din ţara vecină, la preţul de 4,4 cenţi SUA pentru 1 kWh.