Igor Dobrovolski: «Vom juca ofensiv fără să ne baricadăm în apărare»
https://www.ipn.md/ro/igor-dobrovolski-vom-juca-ofensiv-fara-sa-ne-baricadam-in-aparare-7967_971389.html
Igor Dobrovolski : «Vom juca ofensiv făpră să ne baricadăm în apărare»
Antrenorul Igor Dobrovolski a declarat vineri, 5 septembrie, în cadrul conferinţei de presă organizată cu ocazia primului meci preliminar, că selecţionata Moldovei va aborda un stil de joc ofensiv în partida de sâmbătă împotriva Letoniei. «Nu admit sub nicio formă ca elevii mei să facă un pas înapoi şi să se baricadeze în propria jumătate, indiferent de adversar» .
Solicitat de reprezentanţii mass-mediei referitor la declaraţia antrenorului Letoniei, Alexandr Starkov că Moldova porneşte favorită în partida de mâne, selecţionerul moldovean a susţinut că acestea sunt vorbe aruncate în vânt şi că favoriţii vor fi desemnaţi mâne pe teren. «Nimeni nu mai joacă după logica ratingului FIFA, criteriile de selectare a indicatorilor sunt destul de subiective, acestea din urmă sunt elaborate pentru o simplă statistică. Echipa care câştigă acumulează puncte», a conchis antrenorul.
Imprevizibilitatea şi umorul sarcastic în răspunsurile formulate de Igor Dobrovoski nu au lipsit nici de această dată. Întrebat dacă lipsa jucătorilor Nicolae Josan şi Alexandru Gaţcan ar putea conta pentru partida cu Letonia, antrenorul a afirmat clar şi hotărât: «Mă doare-n cot de aceşti fotbalişti, eu nici măcar nu i-am invitat la naţională. Dorinţa de a juca nu are nicio legătură cu cetăţenia pe care o deţii, probabil, termenul de patriotism lipseşte în rândul acestor fotbalişti».
Sâmbătă, 6 septembrie, va avea loc prima partidă a turului preliminar pentru Campionatul Mondial din 2010 a naţionalei Moldovei disputată în compania selecţionatei Letoniei. Meciul va avea loc la Tiraspol, pe arena “Sheriff”, cu începere de la ora 19:00.