Igor Dobrovolski: “Meciul cu Letonia este ultimul pe care l-am jucat la Tiraspol”
https://www.ipn.md/ro/igor-dobrovolski-meciul-cu-letonia-este-ultimul-pe-care-l-am-jucat-la-tiraspol-7967_971430.html
Antrenorul echipei naţionale la fotbal, Igor Dobrovolski a declarat în cadrul conferinţei de presă organizată la finalul partidei dintre Moldova şi Letonia, sâmbătă, 6 septembrie, că acesta este ultimul meci pe care selecţionata tricoloră l-a jucat la Tiraspol, transmite reporterul Info-Prim Neo.
Furios pe rezultatul obţinut de fotbaliştii moldoveni, Dobrovolski şi-a descărcat emoţiile pe seama suporterilor din tribune care, potrivit acestuia, pe întreaga durata a meciului au fost extreme de pasivi. “Nu mai vreau ca naţionala Moldovei să joace la Tiraspol, au venit foarte puţini spectatori şi aceea au fost extrem de tăcuţi. Dacă am fi jucat la Chişinău, atmosfera ar fi fost alta, iar jucătorii sa-r fi dăruit pe teren şi mai mult”.
Solicitat aprecieze jocul, Igor Dobrovolski a susţinut că Moldova a jucat extraordinar şi că a auvt plăcere să urmărească echipa pe teren. “Am atacat şi ne-am creat ocazii de poartă, am avut însă ghinion”, a conchis oficialul.
Deşi declara înaintea partidei că lipsa lui Nicolae Josan şi Alexandru Gaţcan nu poate afecta evoluţia selecţionatei, antrenorul naţionalei a fost nevoit să apeleze la un lot experimental cu Alexandr Suvorov, Serghei Corneencov şi Valeriu Andronic în unsprezecele de start, cei trei fiind convocaţi în premieră pentru meciurile oficiale ale Moldovei.
Dobrovolski a menţionat că le acordă tutuor fotbaliştilor posibilitatea de a evolua pentru naţională şi că are răbdare pentru ca fiecare să confirmeaşteptările sale.
Spre finalul conferinţei de presă Dobrovolski a reiterat că va cere Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal ca toate meciurile naţionalei să fie jucate la Chişinău şi că fotbaliştii au nevoie şi de susţinearea tribunelor pentru a realiza o performanţă.
Meciul următor al selecţionatei Moldovei la fotbal va avea loc miercuri, 10 septembrie, în compania formaţiei Israel. Partida va fi jucată la Chişinău pe stadionul „Zimbru”, cu începere de la ora 20:30.