logo

Igor Cristal: Există premise pentru îmbunătățirea proceselor electorale în Republica Moldova


https://www.ipn.md/ro/igor-cristal-exista-premise-pentru-imbunatatirea-proceselor-electorale-in-8004_1100399.html

Există premise pentru îmbunătățirea proceselor electorale în Republica Moldova și reducerea corupției electorale. Este opinia exprimată de Igor Cristal, expert al Congresului Autorităților Locale din Moldova, în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Tehnologia corupției: cum și de ce funcționează (sau nu) în Republica Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN.

Igor Cristal susține că actualmente există multe tentații la nivel local. Formele de corupție la nivel local pot fi diferite, dar interesele urmărite rămân aceleași. Este vorba de lupte geopolitice, inclusiv, nu doar de lupta pentru fotoliul de primar sau consilier. De asemenea, spune Igor Cristal, motivația actelor de corupție poate fi diferită, dar consecințele vor duce întotdeauna la un proces electoral lipsit de corectitudine. În acest sens, Igor Cristal admite că noile reglementări electorale, modificările Codului Electoral, eforturile care se fac în direcția informării și educării alegătorilor și funcționarilor electorali, vor responsabiliza întreaga societate, iar la următorul scrutin procesele electorale vor fi mai transparente și mai integre.

„Trebuie să ne așteptăm la schimbări înspre bine. Pentru că, cu siguranță și această dimensiune de educație electorală, mai aproape de formarea alegătorului, va da roade. Ultimele clase absolvente, cu siguranță că trebuie educate în materia electorală, să cunoască care sunt drepturile, obligațiile și care sunt consecințele. Dacă va fi o conduită altă decât cea de acum, atunci avem așteptări, cel puțin eu așa percepție  am că se vor schimba lucrurile”, a declarat Igor Cristal.

El apreciază faptul că au fost interzise concertele electorale, care nu erau întotdeauna percepute ca ceva negativ de către alegători, or, acestea aveau menirea de a corupe alegătorul și a-i influența decizia de vot. „Prin Codul Electoral s-au interzis aceste concerte electorale. Este o adunare de oameni destul de semnificativă, unde mesajul și toate celelalte se pot focusa foarte bine”. Potrivit lui, concurenții electoral puteau în acest mod să manipuleze intenția de vot a alegătorului. Igor Cristal spune că alegerile locale generale din acest an sunt un prim test pentru a vedea cum poate avea loc o campanie electorală în noile condiții prevăzute de lege.

Cât privește recomandările privind prevenirea actelor de corupție la nivel local, în timpul alegerilor, Igor Cristal spune că o măsură binevenită pentru a transparentiza procesul electoral ar fi obligarea concurenților electorali să participe la dezbaterile electorale. În acest mod, aceștia vor fi puși în situație să răspundă alegătorilor la întrebările legate de finanțarea campaniilor electorale, resursele financiare pe care ar vrea să le folosească pentru a îndeplini o promisiune electorală sau alta, or, acum asistăm la cazuri când concurenții electorali cu bună știință nu vor să participe, evită confruntarea directă cu contracandidații, dar și cu alegătorii.

„Cunoaștem actele normative, obligatoriu se supun procedurii consultărilor publice. De ce alegerile, care sunt probabil la fel de importante sau poate chiar și mai importante, să nu fie la fel supuse unei proceduri obligatorii, de exemplu, de prezentare a eventualelor candidați care pretind să fie aleși. De că să nu fie, cel puțin, o adunare pentru candidați, de exemplu, la primărie în cazul alegerilor locale, o adunare pentru consilieri? Și, cel puțin, oamenii să cunoască, iată, aceștia sunt, iată, ei se prezintă într-un anumit sau un alt mod și promit una sau alta”, spune Igor Cristal.

Dezbaterea publică cu genericul „Tehnologia corupției: cum și de ce funcționează (sau nu) în Republica Moldova” este organizată de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, susținut de către Fundația Soros Moldova.