Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, efectuează o vizită de lucru la Berlin, Germania. Vizita are loc în perioada 3 – 4 iulie, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului.
Potrivit programului, Igor Corman are planificate întrevederi cu reprezentanţii celor mai mari fracţiuni parlamentare din Bundestag, care formează coaliţia de guvernare, respectiv cu vicepreşedintele Bundestagului, Ulla Schmidt; cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene, Günther Krichbaum; cu vicepreşedintele fracţiunii Partidului Social Democrat, Axel Schäfer. Şeful legislativului se va mai întâlni cu alţi deputaţi şi vicepreşedinţi de fracţiuni.
Preşedintele Parlamentului va participa la dezbaterea publică organizată de Fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung din Berlin, cu tema: „Perspective pentru Republica Moldova”.