logo

Igor Corman despre echilibrul între majoritate şi opoziţie în Moldova


https://www.ipn.md/ro/igor-corman-despre-echilibrul-intre-majoritate-si-opozitie-in-moldova-7965_1015233.html

Relaţiile dintre majoritatea parlamentară şi opoziţie în Republica Moldova sunt influenţate de contextul geopolitic şi situaţia din regiune, a declarat preşedintele Parlamentul Igor Corman în discursul adresat participanţilor la Conferinţa Europeană a Preşedinţilor de Parlament, care se desfăşoară la Oslo, în perioada 11+12 septembrie 2014, transmite IPN cu referire la un comunicat al Legislativului.

Igor Corman a vorbit despre impactul contextului regional asupra politicului din ţară, procesul de integrare europeană şi factorii de care depinde relaţia între guvernare şi opoziţie în Republica Moldova. El a menţionat că asigurarea şi menţinerea echilibrului între putere şi opoziţie nu este un lucru uşor nici în democraţiile avansate sau în cadrul coaliţiilor de guvernare, cu atât mai mult într-o democraţie tânără precum este Republica Moldova. „Echilibrul între majoritate şi opoziţie depinde de gradul de democraţie din societate, de cultura politică, de experienţa actorilor politici, precum şi de evoluţiile din regiune”, a subliniat Preşedintele Parlamentului, precizând că cele câteva exemple de cooperare şi realizări legislative comune sunt mai mult o excepţie.

Potrivit şefului Legislativului, agenda partidelor politice din ţară, inclusiv relaţiile dintre majoritate şi opoziţie sunt influenţate de contextul geopolitic şi situaţia din regiune, sancţiunile economice impuse Republicii Moldova de Federaţia Rusă, evoluţiile dramatice din Ucraina. „Există forţe politice care îşi propun schimbarea agendei europene a Republicii Moldova după alegerile parlamentare care vor avea loc la sfârşitul lunii noiembrie. Este o încercare de a obţine voturi pe baza propagandei anti-europene”, a declarat Preşedintele Parlamentului. Igor Corman şi-a exprimat regretul că aceste lucruri se întâmplă tocmai acum, după ce ţara a obţinut regim liberalizat de vize şi a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană – obiective pe care atât guvernarea, cât şi opoziţia şi le-au asumat încă în 2005.

„În pofida acestor dificultăţi procesul de asociere a Republicii Moldova cu UE a fost lansat. Semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere este un fundament solid pentru viitorul Republicii Moldova, pentru democratizarea şi modernizarea ţării”, a subliniat Preşedintele Parlamentului.

Igor Corman şi-a exprimat convingerea că transferul de experienţă în procesul de integrare europeană din partea ţărilor Uniunii Europene va influenţa în continuare dezvoltarea tuturor domeniilor din ţara noastră, a întregului sistem politic, inclusiv stabilirea unei cooperări mature între majoritate şi opoziţie.

La Oslo, Preşedintele Parlamentului a avut o întrevedere cu preşedintele Bundestagului german, Norbert Lammert. Igor Corman a mulţumit autorităţilor din Germania pentru sprijinul constant acordat Moldovei  în procesul de integrare europeană şi a discutat cu omologul său german despre ratificarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE de către Bundestag, în viitorul cât mai apropiat.