logo

Igor Boțan: Uniunea Europeană este un spațiu al păcii și bunăstării


https://www.ipn.md/ro/igor-botan-uniunea-europeana-este-un-spatiu-al-pacii-8004_1105029.html

Politicienii care promovează narativul „luptei pentru pace” fără să susțină consolidarea apărării și securității țării, o fac în scopuri electorale pentru că suntem în preajma a trei exerciții extrem de importante: alegerile prezidențiale, referendumul constituțional și alegerile parlamentare. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „Ce interese ascunde „lupta pentru pace” pe timp de război?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, o parte din reprezentanții clasei politice a ales să evite dezbaterile publice în contradictoriu, astfel accentuând polarizarea societății.

Igor Boțan spune că odată cu declanșarea războiului din Ucraina, subiectul securității a devenit unul extrem de important pentru cetățenii Republicii Moldova. Acest subiect a devenit intens exploatat de clasa politică, taberele fiind împărțite între cei care militează pentru eurointegrare și cei care califică neutralitatea drept principalul garant al securității.

„Acum 10 ani, fiind întrebați care sunt temerile lor, despre un război în regiune menționau doar 2-3% din respondenți. Acum, din cauza războiului din Ucraina, acest procent a crescut de zeci de ori. Acum, numărul celor care se tem de războiul din regiune ajunge la 30-40%. Evident că pentru politicieni, indiferent din ce tabără sunt, explorarea fricii cetățenilor este o resursă la care recurg. De aceea, avem două curente. Cel oficial spune că pentru a asigura securitatea Republicii Moldova țara trebuie să se integreze în Uniunea Europeană, pentru că UE este spațiul păcii, al cooperării dintre popoare, al bunăstării. Și avem curentul opus, care spune că Republica Moldova trebuie să aibă un comportament care ar corespunde statutului de țară neutră. Curentul al doilea pretinde că autoritățile Republicii Moldova ar trebui să dea dovadă de lipsă de discernământ. În pofida faptului că există mai multe rezoluții ale Adunării Generale ONU care condamnă agresiunea rusă, acest segment de politicieni din Republica Moldova insistă că noi nu trebuie să avem o opinie despre acest război, pentru că am putea supăra Federația Rusă”, a spus Igor Boțan.

Igor Boțan spune că politicienii care susțin narativul „luptei pentru pace”, fac abstracție de agresiunea militară rusă din Ucraina. Potrivit expertului, Republica Moldova nu-și consolidează capacitățile de apărare pentru o eventuală implicare în război, ci se pregătește să reziste unui eventual atac al Rusiei.

„Acești politicieni luptă pentru pace fără să condamne un război care se desfășoară. Ei vorbesc despre faptul că Republica Moldova nu trebuie să-și consolideze capacitatea de apărare, pentru că astfel am putea supăra Rusia. Asta în situația când Rusia ne spune foarte clar că are scopul de a aduna pământurile rusești. Asta o spune președintele Putin cu text absolut deschis. Când vorbim de fortificarea capacităților de apărare, toată lumea înțelege că Republica Moldova nu are de gând să intre în război, ci să aibă capacitatea să reziste, cât de puțin posibil, pentru ca instrumentele diplomatice, eventual, dacă este atacată, să poată fi utilizate pentru a atrage ajutor. Noi suntem o țară mică, cu un potențial militar neînsemnat, dar noi chiar nu putem să avem demnitate și să spunem ce este rău și ce este bine?”, a mai spus expertul permanent al proiectului.

Igor Boțan spune că miza politicienilor pro-ruși care insistă pe narativul „luptei pentru pace” sunt alegerile prezidențiale din acest an și cele parlamentare din 2025. Potrivit expertului, pentru o informare corectă a societății sunt necesare dezbateri în contradictoriu la care să participe reprezentanții ambelor tabere politice.

„Există scopuri interne, e vorba de lupta pentru putere. Noi suntem în ajunul alegerilor prezidențiale, urmează alegerile parlamentare, suntem în ajunul referendumului privind integrarea europeană. Toate aceste exerciții sunt ținte pe care clasa politică le urmărește. Noi avem regiunea transnistreană, 12% din teritoriu, care potrivit Curții Constituționale este teritoriu ocupat de Rusia, acolo sunt trupe care organizează tot felul de exerciții militare. Cum să ne rezolvăm toate problemele când există un stat care are pretenția de Imperiu și consideră că trebuie să-și refacă Imperiul? De ce China a putut în 40 de ani să facă un salt extraordinar, iar Rusia s-a apucat de recucerit teritorii? La aceste întrebări ar trebui să răspundă reprezentanții clasei politice în cadrul dezbaterilor în contradictoriu. Dar noi avem grupuri care dezbat separat subiectele, susținându-se reciproc. Acest lucru se face pentru polarizarea societății în scopuri electorale”, a mai spus Igor Boțan.

Dezbaterea publică la tema „Ce interese ascunde „lupta pentru pace” pe timp de război?” este ediția a 307-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.