logo

Igor Boţan: Rusia „transnistrizează” estul Ucrainei


https://www.ipn.md/ro/igor-botan-rusia-transnistrizeaza-estul-ucrainei-7965_1013080.html

Arsenalul de mijloace pe care îl foloseşte Federaţia Rusă în Ucraina a fost testat în Republica Moldova. Ceea ce îşi doreşte Federaţia Rusă este slăbirea Ucrainei, demonstrarea că Ucraina este un stat falit, iar Rusia, cu misiunea sa pacificatoare post-conflict, post-faza fierbinte, este cea care deţine pârghiile în mână – a declarat directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Igor Boţan,  într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, transmite IPN.

Analistul crede că autorităţile de la Kiev nu vor accepta ideea federalizării ţării. „Cred că Ucraina, dacă va avea sprijinul Statelor Unite şi al Uniunii Europene, probabil, va întări hotarul de-a lungul Lugansk-ului şi Doneţk-ului, pentru ca acest teritoriu să fie oarecum considerat. Crimeea e ca teritoriu anexat, iar acest teritoriu – necontrolat, dar nu cred că Ucraina va intra în acest joc pentru că este foarte-foarte periculos”, a spus analistul.

Referitor la faptul că şi în Republica Moldova sunt voci care insistă pe ideea federalizării, Igor Boţan, a menţionat că există un segment de cetăţeni din Republica Moldova care vor ca republica să meargă totalmente în albia favorabilă Federaţiei Ruse.

Analistul a spus că, în cazul federalizării Republicii Moldova, adoptarea deciziilor aici, la Chişinău, va fi blocată sau condiţionată de centre, eventual, ale subiectelor de la Comrat şi de la Tiraspol. Politica externă va fi totalmente sub controlul acestor eventuali doi subiecţi, coordonată cu Moscova. „Noi ştim toate aceste lucruri. Nu e ceva nou. Noi vedem cum s-a desfăşurat referendumul în Găgăuzia, în ce context foarte interesant. Apropo, cei care vorbesc despre referendumuri, federalizare trebuie să se întrebe câte referendumuri au avut loc, de exemplu în Uniunea Sovietică, sau câte referendumuri au avut loc în Federaţia Rusă. Vor descoperi ceva extraordinar de interesant”, a mai subliniat analistul politic.

Totodată, directorul ADEPT a mai spus că, dacă Tiraspolul ar fi gata de federalizarea Republicii Moldova, se va auzi despre acest lucru în cadrul negocierilor în formatul „5+2”. Deocamdată însă poziţia Tiraspolului este foarte dură: niciun fel de discuţii pe marginea coşului III, care se referă la soluţionarea politică a conflictului.