logo

Igor Boțan: Rolul intelectualității în obținerea Independenței a fost unul prolific


https://www.ipn.md/ro/igor-botan-rolul-intelectualitatii-in-obtinerea-independentei-a-fost-8004_1098829.html

Rolul intelectualității din Republica Moldova a fost unul prolific în obținerea independenței și suveranității, iar adunările naționale au fost pur și simplu extraordinare. Declară Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Prețul și efectele Independenței. Studiu comparativ (1877 vs. 1991)”, organizată de IPN.

„Intelectualitatea a fost parte activă a societății care a ridicat stindardul. Oamenii care au avut idei, au intrat în această mișcare. Cei care nu prea înțelegeau în ce sistem de coordonate se află, ulterior au reacționat, am văzut încercarea de revanșă atunci când Partidul Comuniștilor a venit la guvernare. E un proces firesc”, spune Igor Boțan.

Potrivit lui, în cele peste trei decenii de la obținerea Independenței, oarecum s-a ținut cont de dorința populară de a avea un stat independent și integrat în comunitatea europeană. „Dacă consultăm documentele oficiale, dacă consultăm textul Declarației de Independență, trebuie să recunoaștem că toate cele 11 legislaturi parlamentare, cu mici sincope în cadrul legislaturilor, au promovat documente de integrare europeană a Republicii Moldova. În 2014, când Republica Moldova a semnat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, socialiștii s-au adresat la Curtea Constituțională, care a emis o hotărâre, bazându-se pe Declarația de Independență a Republicii Moldova, că scopul strategic al Republicii Moldova și calea ei firească este integrarea europeană”, menționează expertul permanent al proiectului.

Igor Boțan spune că toate lucrurile au avut un parcurs logic și trebuie menționat că nu toate republicile fost sovietice au avut probleme atât de mari în a-și păstra statutul de țară independentă, așa cum a fost în cazul Republicii Moldova. „Haideți să nu uităm că Țările Baltice au primit un ajutor din start de la declararea independenței lor. A fost creat un fond de către țările scandinave, de două miliarde de dolari la acel moment. Noi nu ne putem compara, dar după 32 de ani, noi am ajuns în acest punct care este promițător. Am trecut prin aceste situații foarte dificile și am ajuns în acest punct când, datorită și circumstanțelor, dar și celor 11 legislaturi ale Republicii Moldova care au rămas mai mult sau mai puțin consecvente”, spune el.

Igor Boțan susține că Uniunea Europeană și partenerii de dezvoltare sunt de acord să ajute Republica Moldova să-și dezvolte infrastructura și să fie o țară care, împărtășind valorile europene, să fie parte a acestei uniuni. Există perspective asupra cărora trebuie să stăruim și să le facem ca ele să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova.

„România actualmente este stat respectat, și-a rezolvat problemele de ordin strategic, din punct de vedere al securității, din punct de vedere al dezvoltării economice, în cadrul NATO și al UE. Republica Moldova a devenit țară candidat pentru integrare în UE. România, pe lângă statutul pe care-l are, are obligații și pentru a asigura securitatea la hotarele cu Republica Moldova. În Republica Moldova vedem cu toții că tot mai multe partide politice vorbesc despre o integrare cu România graduală, prin integrarea spațiilor: cultural, infrastructural sau de altă natură. Deci, lucrurile sunt într-un proces pe care trebuie să-l analizăm, să-l înțelegem și acolo unde putem să depunem eforturi pentru ca lucrurile să se accelereze și să putem și noi, în Republica Moldova, să putem spune într-un moment dat că avem asigurată securitatea pe toate palierele și standardul de viață este în creștere”, a declarat Igor Boțan.

Dezbaterea publică cu genericul „Prețul și efectele Independenței. Studiu comparativ (1877 vs. 1991)” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.