logo

Igor Boţan: Pentru depăşirea crizei politice oamenii compromişi trebuie să se retragă


https://www.ipn.md/ro/igor-botan-pentru-depasirea-crizei-politice-oamenii-compromisi-trebuie-sa-7978_1004198.html

Pentru depăşirea crizei politice, persoanele care s-au compromis trebuie să se retragă. De această părere este directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan, expert în cadrul dezbaterii publice „Cultura crizei politice: viziuni şi roluri ale partidelor extraparlamentare în procesul de depăşire şi de comunicare cu societatea”, organizată de agenţia de presă IPN.

Igor Boţan a spus că imaginea unor lideri compromişi este inacceptabilă pentru cetăţeni. Potrivit expertului, această criză nu poate fi depăşită doar formând o coaliţie nouă, deoarece nimeni nu va mai avea încredere în ea. „Dacă ne referim la partea estetică şi morală  crizei, noi vedem o imagine hidoasă a acestei alianţe”, a subliniat el.

Directorul ADEPT consideră că soluţia ar fi ca cei care s-au compromis să se retragă. „Să vină şi să spună că instituţiile sunt adevărate partide, nu SRL ale liderilor şi dăm în prim plan ce avem mai bun într-un partid, ca ei să încerce să facă faţă exigenţelor legate de implementarea programului de guvernare”, a menţionat Igor Boţan.

Expertul a mai spus că este nevoie ca preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, să facă public numele candidatului la funcţia de prim-ministru. „Preşedintele a discutat cu toate fracţiunile. Însă ne întrebăm care este cauza că preşedintele mai ezită cu propunerea candidaturii şi prin această propunere să încercăm să ieşim din această criză”, a spus Igor Boţan.

Expertul a admis că echipele de negociatori oficiali sunt o perdea de fum după care se află adevăraţii negociatori – liderii partidelor care se întâlnesc şi discută. El şi-a argiumentat această presupunere prin declaraţiile liderului PCRM, Vladimir Voronin, care a recunoscut existenţa unei întâlniri cu liderii PDM privind constituirea alianţei de guvernământ.  „Dacă puterea aparţine poporului, dacă poporul a investit această putere în aceste partide care acum negociază, de ce ei negociază în secret? Este o mare problemă. Discutarea în secret, în numele nostru, punea multe semne de întrebare despre ce discută ei. Dar ne dăm seama că ei discută la pachet, inclusiv cine va fi procuror general, ce garanţii îşi pot oferi în mod reciproc, ce pârghii ş.a.”, a afirmat expertul în cadrul dezbaterilor.

Dezbaterea „Cultura crizei politice: viziuni şi roluri ale partidelor extraparlamentare în procesul de depăşire şi de comunicare cu societatea” este a 14-a din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de Agenţia de presă IPN în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susţinut de către Fundaţia „Hanns Seidel”.