logo

Igor Boțan: Modul în care este recepționată asistența internațională bagă strâmbe între cetățeni


https://www.ipn.md/ro/igor-botan-modul-in-care-este-receptionata-asistenta-internationala-8004_1073468.html

Expertul Igor Boțan este de părere că toate controversele politice cu privire la asistența internațională acordată Republicii Moldova au explicația în trei centre de atracție – Uniunea Eurasiatică, în care domină Rusia, Uniunea Europeană și România. În opinia sa, aceste trei centre de atracție sunt privite de cetățeni în mod diferit. În spatele cetățenilor stau partidele politice, care, de multe ori, în loc să găsească soluții pentru probleme, ei intră în controverse și încearcă să jongleze. Potrivit expertului, pe de o parte, politicienii afirmă că trebuie depășită divizarea societății, dar, pe de altă parte, modul în care este recepționată și reflectată acceptarea asistenței internaționale, tocmai bagă strâmbe între cetățeni. Opiniile au fost exprimate în cadrul dezbaterilor publice „Culorile politice ale ajutorului internațional pe timpul pandemiei”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că Republica Moldova face parte din CSI și în același timp este un stat asociat cu Uniunea Europeană. „Există un acord cu Federația Rusă, dar în pofida acestuia, statul rus a instituit embargouri și în 2006, și în 2013, iar ultimul încă nu a fost scos. Din partea acestei comunități se vede un fel de tratament al unor parteneri, conform documentelor, strategici. Pe de altă parte, există asocierea cu UE, care a avut un mesaj foarte clar: ea are interese care ține de securitatea spațiului european. Și pentru UE este benefic să aibă de-a lungul hotarelor prieteni, pe care îi ajută inclusiv financiar, material, tehnic. În schimb, UE vrea să audă că împărtășim valorile europene”, a afirmat el.

Totodată, spune expertul, există și România, cu care Republica Moldova are relații foarte speciale, deoarece o treime din cetățenii moldoveni sunt și cetățeni români. Există relații istorice, culturale etc. Și atunci, când există probleme, România nu poate sta deoparte.

Expertul a menționat că toate controversele pornesc de la existența celor trei centre de atracție – Moscova, Bruxelles și București. Potrivit lui, un rol important în acest sens îl are modul în care este reflectată recepționarea ajutoarelor. „De exemplu, când este vorba despre asistența acordată de Federația Rusă, președintele Igor Dodon menționează că „prietenul la nevoie se cunoaște”. Și cu totul alt exemplu poate fi recepționarea recentă a ajutorului acordat de România, inclusiv locația, unele declarații ale reprezentanților guvernării etc”, a spus el.

Igor Boțan a declarat că ajutoarele internaționale vin să sprijine Republica Moldova. „Însă, implicarea politicienilor transformă aceste ajutoare și le imprimă o nuanță politică și acest lucru este regretabil. Este regretabil că o astfel de situație excepțională, care este astăzi, a alunecat în albia unei politizări foarte crunte”, a declarat el.


Potrivit expertului, autoritățile au vrut cumva să polarizeze ajutoarele care au venit din partea partenerilor externi și acest lucru are un impact de politizare a ajutorullui pe care îl primește Republica Moldova. Igor Boțan a mai spus că din acțiunile politicienilor reiese că ei au anumite scopuri, însă reacțiile cetățenilor pot fi inverse celor presupuse de ei. Și din aceste situații, spune expertul, trebuie să fie trase învățăminte, iar instituțiile responsabile trebuie să-și revadă abordarea în întregime.

Dezbaterile „Culorile politice ale ajutorului internațional pe timpul pandemiei” sunt ediția a 133-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.