logo

Igor Boţan: Guvernarea se confruntă cu un şir de probleme presante


https://www.ipn.md/ro/igor-botan-guvernarea-se-confrunta-cu-un-sir-de-probleme-7978_1026189.html

Guvernarea din Republica Moldova se confruntă cu un şir de probleme presante. Vistieria statului este goală, trebuie umplută şi aceasta este problema cea mai presantă. De această părere este analistul politic, Igor Boţan, care într-un interviu pentru Radio Europa Liberă a spus că politica bugetar-fiscală şi parametrii bugetului trebuie înglobaţi astfel în documentele oficiale, încât, atunci când va veni Fondul Monetar Internaţional, acesta să aibă o închipuire clară despre ce vrea actuala guvernare, transmite IPN.

„Trebuie luat în calcul şi factorul businessului local, şi al cetăţeanului. Şi aici guvernarea se confruntă cu probleme foarte-foarte mari. Pe de o parte, ca să umple haznaua, trebuie să exercite presiuni fiscale mai apăsate, dar acest lucru este deja imposibil, de aceea trebuie să încurajeze afacerile cumva”, a menţionat analistul.

Igor Boţan spune că acum guvernarea porneşte de la câţiva factori foarte importanţi: nu mai există resurse în business, de aceea trebuie să se reducă controalele, să lase businessul să răsufle mai liber. „Pe de altă parte, guvernarea este impusă să facă lucruri nepopulare, adică să impună cetăţenii să achite impozite pe proprietăţile imobile şi cele mobile, cumva să redistribuie banii care vin din fondul rutier în bugetele locale şi să facă câteva lucruri care mie mi se par iarăşi foarte logice. Pe de o parte, guvernarea permite agricultorilor să importe pentru necesităţi combustibil pentru a prelucra terenurile, dar partea proastă este că ridică, în acelaşi timp, şi impozitul funciar pentru terenurile agricole”, a apreciat directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT).

Igor Boţan e de părere că guvernarea îşi va schimba optica atunci când la orizont vor apărea perspectivele alegerilor parlamentare. „Această guvernare şi ceea ce face nu pot fi calificaţi în termeni politologici, sociali ş.a.m.d. Este o guvernare care se află sub presiunea circumstanţelor”, a notat analistul.

Igor Boţan mai spune că totuşi ceea ce face acum guvernarea face bine, iar oamenii trebuie să înţeleagă că bugetele locale nu au alte resurse decât cele legate şi de impozitarea bunurilor mobile şi imobile.