Numărul nostalgicilor după URSS reprezintă o cifră de circa 40 la sută din numărul celor chestionați în 2009, dar și în timpurile mai apropiate și chiar în 2018, adică în contextul evenimentelor recente – după anexarea teritoriilor Georgiei, Crimeii și altor subiecte, care au arătat că sloganul „prieteniei popoarelor” e bun doar pentru a camufla ambițiile imperiale ale statului care nu se poate despărți de statutul „fratelui mai mare”. Acest mesaj se desprinde din declarațiile lui Igor Boțan, expertul permanent al proiectului în cadrul dezbaterii publice la tema: „Evoluția războiului ruso-ucrainean și influența acesteia asupra fenomenului nostalgiei după URSS”, care a avut loc la Agenția de presă IPN.
În contextul faptului că biserica se află în fruntea institutelor care inspiră încredere moldovenilor – conform sondajelor – și este în stare să tempereze sau să excite stările de spirit, expertul a remarcat atitudinea „atentă”, „precaută” a Mitropoliei Moldovei în contextul războiului Rusiei în Ucraina și abordările ei mult mai rezervate, comparativ cu emanațiile patriarhului Kiril, care a blagoslovit războiul.
Axat pe exemplele aduse de moderator că unii preoți moldoveni au pus pe seama liderului bisericii ruse moartea miilor de suflete nevinovate, Igor Boțan a relevat că biserica din Moldova a dat dovadă de precauție și „a ajutat refugiații. E reprobabil că biserica nu a condamnat războiul, dar am observat că ea a pledat pentru ajutorarea refugiaților, pentru oprirea războiului și pentru pace. Totodată, această pledorie pentru pace e destul de, hai să-i spunem, stranie: a chema la pace în condițiile când Rusia a ocupat o parte a teritoriului Ucrainei înseamnă a susține de fapt poziția Rusiei, care vrea negocieri pentru a-și însuși teritoriile ocupate”.
Vorbitorul a accentuat că „aici apare problema cea mare: noi toți suntem pentru pace – revenirea la status-quo-ului dinnaintea agresiunii. Dar această sintagmă lipsește din apelul bisericii moldovenești. Iată de ce am toată simpatia pentru parohii care spun lucrurilor pe nume. Să nu uităm că unul din păcatele capitale este cel săvârșit de Cain împotriva fratelui său Abel, pe care l-a omorât... Și părerea mea personală este că biserica noastră, spre regret, nu a dat dovadă de perspicacitate: păcatul lui Cain nu poate fi trecut cu vederea”.
Expertul consideră că este prematur de a vorbi despre scenarii de încheiere a războiului, cum propun alți participanți la panel, dar e tocmai potrivit de a face unele constatări: „Strategii ruși au greșit atunci când i-au subapreciat pe ucraineni – ei s-au dovedit a fi o națiune care știe și prețuiește libertatea, gata să-și apere suveranitatea și independența. Al doilea lucru fatal: atitudinea față de Occident, cele două scrisori, adresate NATO și Statelor Unite din 15 decembrie trecut – uite, că se împlinește un an de atunci – cu mesajul de a-și lua catrafusele și de a pleca acolo unde erau în 1997 este o dovadă că ei totalmente nu înțeleg ce este și ce poate NATO. Noi vedem că după ce Ucraina a rezistat primei faze, NATO a livrat Ucrainei armamentul cu care aceasta poate rezista și cu care se poate preveni înfrângerea. Nu mai mult”.
Cât privește cea dea treia greșeală a strategilor de la Kremlin, ea vizează populația din țările democratice. „Noi am văzut o avalanșă de materiale propagandistice care spuneau că occidentalii, „toți âștia din miliardul de aur”, au devenit slabi și lipsiți de voință de atâta răsfăț și bine și nu vor rezista presiunii din partea unei țări care vine cu putere asupra lor”. Valurile de proteste, sponsorizate, împotriva scumpirilor la gaze, electricitate s-au potolit, lumea înțelegând de unde vine răul, a sugerat expertul.
Dezbaterea publică la tema „Evoluția războiului ruso-ucrainean și influența acesteia asupra fenomenului nostalgiei după URSS” este a 9-a ediție din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.
