logo

Igor Boțan: Fenomenul coruperii alegătorilor este pe o pantă ascendentă extrem de periculoasă


https://www.ipn.md/ro/igor-botan-fenomenul-coruperii-alegatorilor-este-pe-o-panta-8004_1105600.html

Fraudarea alegerilor prin coruperea alegătorilor a început în Republica Moldova de la cutii cu produse alimentare și ajunge într-un punct extrem de periculos, când sume exorbitante sunt cheltuite pentru influențarea opțiunii de vot. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „Ce garanții sunt necesare împotriva fraudării alegerilor?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, stoparea fenomenului coruperii alegătorilor a devenit o provocare pentru instituțiile statului, în condițiile în care cei care vor să destabilizeze procesele electorale sunt extrem de inventivi și dispun de mijloace financiare mari și dubioase.

Expertul Igor Boțan spune că fenomenul coruperii electorale în Republica Moldova a început de la remunerarea alegătorilor cu produse alimentare în schimbul unui vot favorabil. Potrivit expertului, întrucât acest comportament al actorilor politici n-a fost taxat la timp, el a luat amploare.

„Electoratul are un anumit comportament care s-a format de-a lungul anilor. În cei peste 30 de ani de Independență am avut o experiență bogată în domeniul electoral. Fraudarea alegerilor prin coruperea alegătorilor a început cu lucruri foarte simple. Erau partide politice care în schimbul unor pachete alimentare, cutii cu hrișcă sau orez și o sticlă de ulei, primeau votul. S-a înrădăcinat chiar o vorbă din acele timpuri; Votez pentru orez”. O parte din cetățeni acceptau astfel de practici. Partidele care nu aveau posibilitatea să corupă alegătorii de-o manieră măruntă le spuneau alegătorilor să ia cadourile, dar să voteze cu cine vor. Asta era toată reacția. În zece ani lucrurile au evoluat. S-au găsit partide cu mai multe resurse și au început să ofere cetățenilor servicii de amuzament, concerte care costă mult” a spus Igor Boțan.

Igor Boțan spun că în ultimii ani fenomenul coruperii alegătorilor a devenit unul deosebit de îngrijorător. Potrivit expertului, o nouă formă de corupere a cetățenilor a devenit fidelizarea electoratului prin proiecte sociale finanțate din fonduri dubioase.


„A venit a treia etapă, cea a magazinelor sociale, cetățenii sunt înscriși într-un registru, au carduri, devin clienți ai partidului. Vine a patra etapă, cea a investițiilor și proiectelor sociale, în care partidul declară că liderul nu este politician, ci manager, care are acces la resurse internaționale și are interes să facă investiții sociale în Republica Moldova. Vedem că acest fenomen al coruperii alegătorilor are o pantă ascendentă extrem de periculoasă. Știm că aproximativ 10% din cetățeni acceptă această filosofie: „(politicianul – n.r.) fură, dar ne dă și nouă. Este o chestiune extrem de periculoasă pentru societate”, a explicat expertul.

Igor Boțan spune că instituțiile statului ar trebui să lupte eficient cu corupția electorală și să se adapteze noilor metode de introducere în țară a banilor dubioși, folosiți pentru cumpărarea voturilor.

„Electoratul este segmentat. Există segmentul de oameni decenți care nu acceptă filosofia „fură, dar ne dă și nouă”. Autoritățile ar trebui să-și îmbunătățească instrumentarul pentru a bloca astfel de metode de influențare a alegerilor. Procesul de corupere a alegătorilor a ajuns de la votul pentru orez la dimensiuni exorbitante. Procurorul General la ședința Parlamentului a făcut estimări privind fluxul de bani din afară care vin pentru coruperea alegătorilor și care ajunge la sute de milioane. Astfel putem să ne dăm seama de modul în care se intenționează fraudarea alegerilor, prin coruperea alegătorilor. Datorită tehnologiilor moderne, a bitcoin-ului, nu putem ști ce sume de bani sunt introduse în Republica Moldova pentru destabilizarea alegerilor. Cei care operează cu astfel de metode sunt foarte inventivi. Să vedem dacă autoritățile reușesc să facă față acestei presiuni asupra Republicii Moldova”, a mai spus Igor Boțan.

Dezbaterea publică la tema „Ce garanții sunt necesare împotriva fraudării alegerilor?” este ediția a 309-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția de Presă IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.