logo

Igor Boțan: Există interese ca alegerile să fie câștigate de principalii actori


https://www.ipn.md/ro/igor-botan-exista-interese-ca-alegerile-sa-fie-castigate-8004_1073439.html

Directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, susține că mereu au existat și există interese ca alegerile să fie câștigate de principalii actori. Și aceștia în mod evident, lucru văzut și în practică, vor recurge la instrumentariul care le asigură cele mai mari șanse să câștige scrutinul – resurse administrative, votul din regiunea transnistreană, votul din diasporă etc. Iată de ce este important ca, până la încheierea acestei sesiuni parlamentare, să fie înlăturate problemele menționate de Curtea Constituțională în adresele sale, emise încă după alegerile prezidențiale din 2016. Opiniile au fost exprimate la dezbaterile publice „De ce Curtea Constituțională nu a fost auzită în problema alegerilor prezidențiale?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că, dacă impedimentele menționate de Curte nu vor fi înlăturate, persistă un șir de riscuri. „Probabil, cel mai important, este că riscurile de ordin politic pot provoca riscuri de ordin social, de degradare a nivelului de viață și mai mult. Și aceasta pentru că societatea nu întotdeauna este interesată să înțeleagă aspectele politice. De exemplu, de multe ori, de pe urma protestelor au beneficiat „șmecherii politici”, a spus el.

Directorul ADEPT a amintit despre protestele din anul 2015, când oamenii manifestau împotriva furtului miliardului și împotriva celor care au guvernat țara. „Și am descoperit un lucru extraordinar, în timp ce noi protestam, la Orhei oamenii au votat în proporție de 70% pentru Șor. De atunci, din 2015 au trecut cinci ani și nu știm nimic despre acest furt al miliardului. Deci, oamenii au deja o experiență”, a menționat Igor Boțan.

Potrivit lui, chiar dacă persistă un șir de probleme, totuși, țara are un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, care este o putere economică extraordinară și care poate ajuta Republica Moldova în aceste timpuri grele, provocate de pandemie, criza social-economică. „Și dacă, autoritățile de la Chișinău nu sunt capabile să mențină Republica Moldova într-un cadru democratic, așa cum este stipulat în Acordul de Asociere, statul poate pierde oportunitățile de a fi susținut și de a trece cu ajutorul partenerilor de dezvoltare de această etapă foarte dificilă. Chiar dacă suntem o societate mică, dar și ea așteaptă ca după aproximativ 30 de ani de Independență să intre într-o albie a normalității, unde clasa politică respectă regulile clar stabilite, unde cetățeanul știe că de votul lui chiar depinde ceva, unde simte că nu este mințit prin propagandă, prin fake news, fundații de binefacere etc. Și aceste aspecte sunt menționate în adresele Curții Constituționale, emise încă în decembrie 2016”, a spus expertul.

Potrivit lui Igor Boțan, oamenii își doresc stabilitate politică și lucruri previzibile. Și în acest sens, instituțiile statale, actorii politici, societatea civilă specializată în domeniul electoral trebuie să-și conjuge eforturile pentru a ajuta țara să revină la normalitate.

Directorul ADEPT spune că asociația, care asigură secretariatul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, susține întru totul Apelul Public lansat de Asociația Promo-LEX, care se referă la necesitatea urgentă de soluționare a problemelor legale care pot afecta organizarea și desfășurarea alegerilor președintelui în toamna anului 2020. Potrivit lui, Coaliția își dorește un parteneriat cu Comisia Electorală Centrală, cu Parlamentul, cu partidele politice, cu societatea civilă, inclusiv prin dialog cu partenerii de dezvoltare, astfel încât prin eforturi comune, impedimentele să fie înlăturate, iar alegerile să fie libere și corecte.

Dezbaterile „De ce Curtea Constituțională nu a fost auzită în problema alegerilor prezidențiale?”, sunt ediția a 132-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.