logo

Igor Boţan: AIE este de acord să plătească orice preţ numai ca să semneze un acord cu FMI


https://www.ipn.md/ro/igor-botan-aie-este-de-acord-sa-plateasca-orice-pret-7978_1021914.html

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, Igor Boţan, consideră că relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional vor fi restabilite şi cele 3 componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană sunt de acord să plătească orice preţ numai ca să semneze un acord cu FMI, astfel încât să deschidă finanţarea din partea altor parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Igor Boţan a declarat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că una dintre condiţiile impuse de FMI este lichidarea celor 3 bănci şi cele 3 partide care au constituit AIE sunt obligate să o îndeplinească pentru a supravieţui ca organism politic informal care guvernează Republica Moldova, transmite IPN.

„Ştim cu toţii că tot deficitul bugetar urmează a fi acoperit din granturile care vin de la partenerii de dezvoltare. Deci, calcule elementare arată că este vorba de aproximativ trei miliarde de lei, care trebuie să vină în buget. Şi aceasta în afara faptului că guvernul va fi obligat să recurgă la sechestrarea cheltuielilor investiţionale din buget. Deci, este o măsură care vine ca urmare a „jafului secolului”, a furtului miliardului şi cei care guvernează Republica Moldova, pur şi simplu, nu au altă soluţie. Soluţiile sunt proaste, dar aceasta este speranţa acestei alianţe de a supravieţui”, a notat Igor Boţan.

Analistul spune că toată lumea cunoaşte modalitatea de adoptare a deciziilor în  Moldova – Banca Naţională, Guvernul, alte instituţii de supraveghere sunt subordonate politic şi consiliul sau reuniunea liderilor AIE este principalul organ de adoptare, informal, a deciziilor în acest stat. În opinia sa, dacă guvernatorul Băncii Naţionale, dacă prim-ministrul declară că procesul de lichidare a băncilor a demarat, aceasta înseamnă că cei trei lideri au ajuns la un numitor comun şi aceasta este o decizie comună a partidelor care guvernează ţara.

Igor Boţan a mai spus că Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială doresc „însănătoşirea” sistemului bancar din Republica Moldova şi, pur şi simplu, nu văd alte soluţii decât lichidarea celor 3 bănci cu probleme, în situaţia în care Republica Moldova a făcut în ultimii 10 ani tot felul de modificări la legislaţia privind funcţionarea sistemului bancar, admiţând acţionariat netransparent. În opinia sa, aceste bănci trebuie lichidate, iar după, cu certitudine, vor urma procese de judecată, acţionarii care au fost cumva nedreptăţiţi vor scoate la iveală relaţiile lor cu clasa politică din Republica Moldova.