Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea) de la Mănăstirea Vatopedu, Sf. Munte Athos (Grecia) va fi adusă duminică, 11 iunie, spre închinare la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” din capitală, transmite IPN.
Mitropolia Chişinăului şi Întregii Moldove anunță că enoriașii dornici de a se închina la această mare sfințenie a Ortodoxiei sunt așteptați duminică, la ora 08.30, la poarta Mănăstirii Ciuflea, unde va avea loc întâmpinarea Icoanei. Va fi săvârșit un Tedeum, după care va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Această icoană a Maicii Domnului este o frescă din secolul al XIV-lea, care s-a aflat pe zidul exterior al bisericii mari a Mănăstirii Vatoped. După săvârşirea minunii din 21 ianuarie 1320, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, icoana a fost strămutată în stânga katholikonului, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Exista în trecut obiceiul ca părinții mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș.