I s-au lipit intestinele cu gumă de mestecat
https://www.ipn.md/ro/i-s-au-lipit-intestinele-cu-guma-de-mestecat-7967_982420.html
Un copil 2 ani a fost internat la spital după ce a înghiţit o gumă de mestecat. Părinţii au crezut că guma nu îi va face rău micuţului şi nu s-au adresat imediat la medic. Au solicitat ambulanţa doar a doua zi. Băieţelul a fost diagnosticat cu ocluzie intestinală (blocarea intestinului) şi a fost transportat la Centrului Mamei şi a Copilului, transmite Info-Prim Neo cu referire la medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Eufalia Negreaţă.
Un tânăr de 26 de ani, angajat al unei firme de producere a geamurilor termopan, a fost internat la Spitalul de Urgenţă cu plagă tăiată a mâinii după un accident la locul de muncă. Un alt tânăr a ajuns la spital cu un traumatism al coloanei vertebrale după ce a fost lovit de mai multe plăci de lambriu, căzute de la înălţime. Accidentul s-a produs la o firmă situată pe str. Uzinelor.
Luni, 10 mai, Serviciul de Urgenţă a înregistrat şi 8 cazuri de deces. Un bărbat de 31 de ani a murit din cauza unei supradoze de substanţe narcotice. În celelalte cazuri oamenii s-au stins din cauza unor afecţiuni cardio-vasculare şi maladii cronice.