logo

Guvernul va scoate la privatizare SA „Metalferos”


https://www.ipn.md/ro/guvernul-va-scoate-la-privatizare-sa-metalferos-7966_1071071.html

Guvernul va scoate la privatizare în perioada imediat următoare societatea pe acțiuni „Metalferos”. Despre aceasta anunță premierul Ion Chicu, care menționează că astfel va fi „cu un monopol în țară mai puțin”, transmite IPN.

„Cu un monopol în țară mai puțin. Cu o durere de cap mai puțin. Următorul monopol spre lichidare – cel de pe piața aeroportuară”, a scris pe Facebook șeful executivului.

La începutul lunii decembrie, șapte persoane au fost reținute după circa 50 de percheziții la Societatea pe Acțiuni „Metalferos” și alte companii interpuse. Procuratura Anticorupție anunța că persoanele implicate urmăreau sustragerea continuă a banilor de la ,,Metalferos”. Suma prejudiciului calculat era de peste 215 milioane de lei.

La sfârșitul lunii decembrie, la „Metalferos” a fost numit un nou director general. Este vorba despre Igor Cujba. Autoritățile au inițiat un pachet de legi care au drept scop demonopolizarea întreprinderii și liberalizarea pieței de export a deșeurilor de metale.