logo

Guvernul va încerca să renegocieze contractul de concesionare a aeroportului, ministru


https://www.ipn.md/ro/guvernul-va-incerca-sa-renegocieze-contractul-de-concesionare-a-7966_1067586.html

Întoarcerea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului reprezintă un punct important pe agenda Guvernului Republicii Moldova. Într-o conferință de presă, Vadim Brînzan, ministru al economiei și infrastructurii, a precizat va încerca să negocieze cu noii proprietari contractul de concesionare, transmite IPN.

Ministrul a specificat că întoarcerea aeroportului în gestiunea statului este o procedură foarte complexă, care poate să dureze ani de zile. „Cât statul se va judeca să repare frauda concesionării aeroportului, noii proprietari vor continua să facă bani pe spatele cetățenilor, prin taxa de 9 euro plătită de fiecare pasager la plecare”, a declarat ministrul.

Vadim Brînzan a menționat că statul nu are pârghiile legale să influențeze tranzacția de vânzare a 95% din compania Avia Invest, concesionarul aeroportului, către NR Investments Ltd.

„Vom încerca să renegociem contractul cu reprezentanții NR Investments Ltd, astfel încât Autoritatea Aeronautică Civilă să primească o parte mai mare din cei 9 euro plătiți de pasageri. În prezent, Autoritatea Aeronautică primește 1,75 euro din cei 9 euro”, a precizat Vadim Brînzan.

Guvernul vrea să renegocieze și investițiile pe care noul proprietar este obligat să le facă în modernizarea aeroportului.

Vadim Brânzan a mai menționat că acțiunea de concesionare a aeroportului Chișinău a fost un act abuziv al fostei guvernări în detrimentul Republicii Moldova, iar cei care au semnat contractul din partea Republicii Moldova au comis un act de trădare de stat.

NR Investments Ltd, o firmă de investiții imobiliare, fondată în 2007, a confirmat procurarea a 95% din compania Avia Invest, concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. Contractul a fost ratificat pe 19 august de către reprezentații Avia Invest și unicul beneficiar al firmei NR Investments, Nat Rothschild,