Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru modificări în procedura de executare judecătorească
https://www.ipn.md/ro/guvernul-si-a-asumat-raspunderea-pentru-modificari-in-procedura-de-executare-jud-7967_992307.html
Persoanele care vor pierde un proces de judecată vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a se conforma benevol titlului executoriu. În acest caz persoana va plăti doar taxa de intentare şi de arhivare a dosarului, şi nu sume enorme cum se întâmplă în prezent. Modificări în acest sens sunt prevăzute într-o lege pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, transmite Info-Prim Neo.
Ministrul justiţiei, Oleg Efrim, a menţionat, după şedinţa Guvernului, că prin reforma sistemului de executare, efectuată acum un an, executorii judecătoreşti au fost transferaţi în dimensiunea profesiunilor juridice libere. Pe parcurs însă s-au depistat mai multe carenţe. La adresa Ministerului Justiţiei au parvenit plângeri privind cuantumul neproporţional al plăţilor percepute de către executorii judecătoreşti.
O altă modificare operată de către executiv ţine de trecerea Colegiului disciplinar din subordinea Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti în subordinea Ministerului Justiţiei.
De asemenea, legea prevede că transferul cotei din capitalul băncilor va fi efectuat în mod exclusiv cu permisiunea prealabilă scrisă a BNM, iar transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare – doar în cazul în care hotărârile judecăţii sunt irevocabile.
Premierul Vlad Filat a spus că reforma nu a fost dusă până la capăt, iar prin modificările şi completările nominalizate se revine la normalitate. Angajarea răspunderii pentru proiectul respectiv se face în baza articolului 106 prim al Constituţie şi a fost susţinută de toţi partenerii de alianţă, a precizat şeful Guvernului.