Guvernul se pronunţă împotriva sărbătoririi Crăciunului pe stil nou
https://www.ipn.md/ro/guvernul-se-pronunta-impotriva-sarbatoririi-craciunului-pe-stil-nou-7967_959868.html
Guvernul a respins, miercuri, 14 iunie, o iniţiativă legislativă a unui grup de deputaţi privind declararea zilei de 25 decembrie zi de odihnă.
Potrivit unuia din motivele invocate de membrii Executivului, la Serviciul de Stat pentru problemele Cultelor sunt înregistrate 21 de culte şi organizaţii religioase, dar cea mai numeroasă este Mitropolia Moldovei, care întruneşte circa 1257 comunităţi religioase. Potrivit lor, de aici rezultă că cea mai mare parte a populaţiei ţării este de confesiune creştin-ortodoxă (circa 93%) şi îşi oficiază sărbătorile religioase conform Calendarului Iulian.
Potrivit ministrului Economiei şi Comerţului, Valeriu Lazăr, „este prematur de luat o decizie în această o problemă foarte sensibilă”. În opinia lui, modificările propuse ar putea fi examinate după ce va fi efectuat un studiu aprofundat al relaţiilor sociale şi al impactului asupra relaţiilor dintre confesiunile religioase, pe care l-ar avea adoptarea noului stil.
Pe de altă parte, deputaţii Oleg Serebrian, Valentina Golban şi Igor Klipii au menţionat, în iniţiativa înaintată Guvernului, că în R. Moldova, Crăciunul este sărbătorit atât pe stil nou, la 25 decembrie, cât şi pe stil vechi, la 7 ianuarie. Codul Muncii prevede, însă, zile libere doar pentru 7 şi 8 ianuarie, ceea ce, în opinia lor, este inechitabil.
Acest proiect de lege, potrivit deputaţilor, urmăreşte asigurarea respectării dreptului la odihnă al cetăţenilor R. Moldova care serbează Crăciunul în ziua de 25 decembrie. De asemenea, prin această iniţiativă, deputaţii îşi propun alinierea R. Moldova la calendarul de sărbători publice al statelor membre a Uniunii Europene.