Guvernul RM tratează preferenţial o singură organizaţie religioasă, constată repetat Departamentul de Stat al SUA
https://www.ipn.md/ro/guvernul-rm-trateaza-preferential-o-singura-organizatie-religioasa-constata-repe-7967_971901.html
Raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite cu privire la libertatea cultelor continuă să constate că Guvernul R. Moldova tratează preferenţial o singură organizaţie religioasă, transmite Info-Prim Neo.
În raportul pentru anul 2008, Departamentul de Stat constată că în R. Moldova nu există religie de stat, dar totuşi, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove este favorizată de către Guvern. Mitropolitul Moldovei, Vladimir, deţine paşaport diplomatic. El este singura personalitate religioasă care participă la manifestări oficiale şi apare cu regularitate pe primele pagini ale ziarelor care susţin Guvernul. Canalele TV pro-guvernamentale pun pe post cu regularitate reportaje despre vizitele înalţilor demnitari la bisericile şi mănăstirile care aparţin Mitropoliei Moldovei.
Raportul arată că la 30 noiembrie, 2007, preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a condamnat decizia Bisericii Ortodoxe Române de a reactiva trei eparhii ale Mitropoliei Basarabiei pe teritoriul R. Moldova. Voronin a declarat că nu doreşte conflicte în ţară şi a ameninţat că va revoca înregistrarea Mitropoliei Basarabiei. La 1 decembrie, 2007, la un post de televiziune pro-guvernamental, Voronin a declarat că Guvernul „se va retrage” din decizia din 2001 a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care a dus la înregistrarea Mitropoliei Basarabiei în 2002, dacă această Mitropolie va insista să fie înregistrate noile eparhii. La 14 ianuarie 2008, la Bruxelles, Vladimir Voronin a negat că ar fi ameninţat să revoce înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, dar a spus că existenţa acesteia poate duce la izbucnirea unor conflicte.
Imediat după criticile aduse de preşedintele Voronin în decembrie 2007, Mitropolia Basarabiei a informat că ofiţeri de poliţie şi de securitate au vizitat majoritatea preoţilor săi la domiciliu sau la biserică şi i-au ameninţat că vor fi pedepsiţi pentru „ereziile româneşti”. Autorităţile le-au mai spus că, dacă vor părăsi Mitropolia Basarabiei în favoarea Mitropoliei Moldovei, vor avea de câştigat multe avantaje. În ianuarie 2008, patru preoţi români din cadrul Mitropoliei Basarabiei au fost expulzaţi din R. Moldova pentru că nu aveau permise de muncă, se arată în raportul Departamentului de Stat al SUA .
Potrivit raportului, noua lege a cultelor, care a intrat în vigoare la 17 august 2007, afirmă rolul Bisericii Ortodoxe în istoria ţării, simplifică procedurile de înregistrare şi liberalizează accesul grupurilor religioase la locurile publice. Totuşi, până la finele perioadei de raportare, o singură grupare – Biserica Unificată, a obţinut statut legal prin intermediul noilor proceduri de înregistrare. După ce responsabilitatea pentru înregistrarea cultelor a trecut de la Serviciul de stat pentru culte la Ministerul Justiţiei în octombrie 2007, trei grupări musulmane au încercat fără succes să se înregistreze.
Guvernul moldovean continuă să respingă înregistrarea unor grupuri religioase. Comunităţile religioase, în special protestanţii, reclamă proceduri birocratice de obţinere a permiselor de trai în Moldova pentru străinii care desfăşoară activitate religioasă.
În regiunea transnistreană doar două din peste 30 de biserici a Martorilor lui Iehova au statut legal, iar autorităţile transnistrene continuă să-i persecute pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar.
Raportul Departamentului de Stat a fost făcut public la 19 septembrie curent şi vizează situaţia din majoritatea statelor lumii. Perioada de raport este iulie 2007 – 30 iunie 2008.
Raportul urmează să fie transmis oficial Guvernului R. Moldova. Surse din cadru Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene au precizat pentru Info-Prim Neo că Ambasada SUA de la Chişinău urmează să facă o notificare verbală ministerului, care, la rândul său, va informa Guvernul. Ulterior, Guvernul urmează să-şi expună poziţia pe marginea problemelor sesizate în raport şi să întreprindă acţiuni pentru a le înlătura.
Ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Stratan, a declarat în cadrul întrevederii cu asistentul secretarului american de stat pentru problemele democraţiei, drepturilor omului şi muncii, David Kramer, că Guvernul RM a luat cunoştinţă de Raportul pentru anul 2008 cu privire la libertatea cultelor religioase difuzat de biroul pentru democraţie, drepturile omului şi muncii al Departamentului de Stat şi va aborda aspectele menţionate în raport.