logo

Guvernul Recean a fost învestit cu tribuna centrală blocată și sub scandările BCS


https://www.ipn.md/ro/guvernul-recean-a-fost-investit-cu-tribuna-centrala-blocata-7965_1095274.html

Cabinetul de miniștri în frunte cu premierul Dorin Recean a fost învestit. Pentru învestire a votat majoritatea parlamentară constituită din deputații Partidului Acțiune și Solidaritate. Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a blocat tribuna centrală în semn de protest față de limitarea luărilor de cuvânt. Aceștia au scandat: „Rușine” și „Anticipate” în timpul procesului de vot. Învestirea executivului a avut loc și pe fundalul unui protest organizat în fața Parlamentului de Mișcarea Națională pentru Popor, din care face parte și Partidul politic Șor, deputații acestei fracțiuni lipsind de la ședința Parlamentului, transmite IPN.
În noul Guvern se regăsesc patru funcții de vicepremieri. Ca și în executivul precedent, există funcția de vicepremier pentru reintegrare, pe care o păstrează Oleg Serebrian, și funcția de vicepremier exercitată de ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu. Vicepremieri devin și Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare, și Dumitru Alaiba, ministrul dezvoltării economice și digitalizării.

În Cabinetul Recean își păstrează portofoliile ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, ministrul mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, ministrul sănătății, Ala Nemerenco, și ministrul culturii, Sergiu Prodan.

Nou funcția de ministru al finanțelor este numită Veronica Sirețeanu, iar în funcția de ministru al justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale devine Lilia Dabija.

În noul Guvern a fost creat un nou minister, cel al energiei, care va fi condus de Victor Parlicov.

Deputații din BCS au declarat în plen că se vor adresa Curții Constituționale întrucât consideră că procesul de consultări cu fracțiunile parlamentare a fost mimat.

Dorin Recean a fost desemnat candidat la funcția de premier pe 10 februarie, după demisia anunțată în aceeași zi de Natalia Gavrilița. El a fost ministru al afacerilor interne în Guvernul Filat și Guvernul Leancă. Până a fi desemnat premier a fost un an consilier prezidențial pe domeniul apărării și securității naționale.