Guvernul R. Moldova negociază la Washington Acordul „Compact”
https://www.ipn.md/ro/guvernul-r-moldova-negociaza-la-washington-acordul-compact-7966_978657.html
Moldova ar putea obţine până la finele acestui an asistenţă nerambursabilă de 262 mln dolari pentru reabilitarea reţelei de drumuri şi tranziţia la agricultura performantă în cadrul programului „Compact”. Negocierile privind semnarea Acordului de asistenţă deplină „Compact” au loc în perioada 2-6 noiembrie la Washington, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Guvernului.
Grupul de negociatori este constituit din reprezentanţi ai mai multor ministere şi autorităţi administrative centrale, precum şi experţi ai Echipei de elaborare a Programului „Compact”.
Negocierile se axează pe conţinutul final al acordului, în special, pe aspectele generale de implementare a Programului „Compact”, cele financiare şi fiscale, proiectul de reabilitare a drumurilor, precum şi proiectul de reabilitare a sistemelor centralizate de irigare.
După negociere, acordul urmează a fi aprobat de către Consiliul de Directori al Corporaţiei Provocările Mileniului (CPM). Ulterior, va avea loc notificarea finală.
Guvernul R. Moldova urmează să contracteze pe bază de concurs internaţional compania ce va exercita funcţia de agent financiar, precum şi să creeze unitatea responsabilă de implementarea Programului „Compact” – Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova).
Propunerea de ţară pentru asistenţa „Compact” a fost prezentată CPM la finele lunii februarie 2008, fiind ulterior supusă unui amplu proces de evaluare şi definitivare.
Corporaţia Provocările Mileniului a fost creată de Congresul SUA în anul 2004 şi are drept scop acordarea de ajutor substanţial statelor cu venituri reduse pe cap de locuitor pentru stimularea creşterii economice.