logo

Guvernul propune extinderea moratoriului asupra celor 3 bănci sub administrare specială


https://www.ipn.md/ro/guvernul-propune-extinderea-moratoriului-asupra-celor-3-banci-sub-administrare-s-7966_1018904.html

Guvernul a aprobat modificări la Legea instituțiilor financiare, prin care propune ca moratoriul stabilit de BNM asupra celor trei bănci aflate sub administrare specială să fie  extins până la 9 luni, plus 2 luni, dacă va fi necesar, transmite IPN.

Potrivit viceguvernatorului BNM, Ion Sturzu, în procesul de aplicare a administrării speciale sunt necesare efectuarea unor analize complexe, cu atragerea firmelor de audit. Și numai după aceasta, se va proceda la aplicarea măsurilor de îmbunătățire a situației.

Banca Națională a Moldovei a instituit regim de administrare specială la Banca de Economii la finele lunii noiembrie anul trecut. Mai apoi, sub administrare specială au ajuns Banca Socială și Unibank, cu care Banca de Economii ar fi efectuat tranzacții dubioase. FMI și BM  au recomandat autorităților ţării să fortificate capacitățile BNM în soluționarea crizele bancare, inclusiv prin promovarea modificărilor și completărilor în legislație. Recomandările au fost făcute pe parcursul misiunii de evaluare din lunile februarie-mai 2014.