logo

Guvernul: Pregătirile pentru iarnă sunt pe ultima sută de metri


https://www.ipn.md/ro/guvernul-pregatirile-pentru-iarna-sunt-pe-ultima-suta-de-metri-7967_1023500.html

Contractul cu Gazprom privind livrarea gazelor naturale în 2016 va fi prelungit până la finele anului curent, a spus viceministrul economiei Valeriu Triboi, prezentând în şedinţa Guvernului informaţia privind măsurile de pregătire  a economiei naţionale şi a sferei sociale pentru perioada de toamnă-iarnă 2015 – 2016. El a informat că în prezent Moldovagaz desfăşoară negocieri directe cu concernul rus Gazprom, transmite IPN.

Referitor la preţul de achiziţie a gazelor naturale, Triboi a relatat că formula prevăzută în contractul în vigoare cu Gazprom ar avantaja Moldova, deoarece în ultimele 9 luni preţul la ţiţei şi la carburanţi s-a redus sau a s-a menţinut la acelaşi nivel. În prezent Republica Moldova primeşte gaze naturale la preţul de 210 dolari pentru o mie metri cubi de gaze.

„Totuşi, noi ne-am dori  ă negociem un nou contract de livrare a gazelor naturale pe o perioadă mai lungă, de exemplu , pe  3-5 ani”, a adăugat Triboi.

Potrivit lui, contractele în vigoare privind aprovizionarea cu energie electrică expiră pe 31 marie 2016.

Valeriu Triboi a mai spus că în prezent au fost conectate circa 90 la sută din toate grădiniţele, şcolile şi instituţiile medicale la căldură, în afară de o grădiniţă, 19 şcoli şi 16 instituţii medicale.

„Dar aceste instituţii care nu au fost conectate sunt în proces de reparaţii, reconstrucţie şi ele vor fi conectate mai târziu”, a adăugat el.

Viceministrul a mai relevat că ajustările de tarife la energie şi gaze vor avea loc, acum ANRE analizează rapoartele prezentate de furnizori, o decizie fiind luată în zilele următoare.

„Guvernul va susţine păturile vulnerabile de populaţie prin două modalităţi. Astfel,  a fost majorat minimul garantat de 665 lei pe persoană la 900 lei pentru familiile care beneficiază de ajutor social. Iar ajutorul pentru perioada rece a anului se prevede să fie majorat de la 250 lei la 315 lei, deciziile urmează să fie adoptate de  către Parlament. Astfel, la cele 62 mii de familii beneficiare de ajutor social se vor mai adăuga 29 500 de familii, iar lista celor 120 mii de familii care primesc ajutor pentru perioada rece a anului se va mai completa cu 130 mii de familii 2, a mai adăugat viceministrul economiei Valeriu Triboi.