logo

Guvernul planifică să importe energie electrică din România


https://www.ipn.md/ro/guvernul-planifica-sa-importe-energie-electrica-din-romania-7967_996700.html

Prim-ministrul Vlad Filat susţine că 30% din consumul total de energie electrică al Republicii Moldova poate fi asigurat de livrări din România. În momentul în care se va conveni asupra acestui lucru, va fi semnat şi contractul, a declarat premierul, sâmbătă, după şedinţa Comisiei guvernamentale pentru redresarea situaţiei în complexul energetic. „Avem posibilitatea să cumpărăm energie electrică din România la preţuri favorabile Republicii Moldova. Am discutat toate problemele care sunt în acest domeniu cu sarcini clare puse în faţa persoanelor abilitate să asigure semnarea contractelor şi ulterior asigurarea consumatorilor din Republica Moldova cu energie calitativă şi la preţ bun. Nu sunt de acord cu majorarea tarifelor şi voi face tot ce este necesar ca să asigurăm un tarif real, nu unul speculativ”, a declarat Vlad Filat. Republica Moldova cumpără actualmente energie electrică din Ucraina şi de la Centrala de la Cuciurgan. Contractele în vigoare expiră la sfârşitul acestei luni. Noua ofertă a ucrainenilor este de 7,5 cenţi pentru 1 kW/h , iar cea de la Cuciurgam – 7,3 cenţi pentru 1kW/h. Aceasta ar însemna o creştere cu 20 – 23% faţă de tariful actual, precizează Ministerul Economiei. „Solicitările mele au fost foarte clare, ca instituţiile abilitate să ceară prelungirea contractelor existente pe o perioadă de 3 luni, timp în care să avem clarificate în toate situaţiile, inclusiv să oferim celor care vor procura energia electrică posibilitatea să aibă şi diversificarea necesară”, a spus Vlad Filat. Silvia Radu, preşedinte Gas Natural Fenosa, a comunicat jurnaliştilor după şedinţă, că urmează, la sfârşitul săptămânii viitoare, să se mai întrunească odată comisia pentru a pune la punct mai multe decizii legate de sectorul energetic. Dacă guvernanţii vor decide importarea energiei electrice din România, distribuitorilor nu le rămâne decât să se conformeze, a mai spus Silvia Radu.