Guvernul a aprobat, în şedinţa sa de miercuri, 8 iunie, o decizie privind alocarea, din Fondul său de rezervă, a sumei de un milion de lei pentru familiile celor patru membri ai echipajului SMURD, care şi-au pierdut viaţa în accidentul din 2 iunie pe teritoriul raionului Cantemir, transmite IPN.
Premierul Pavel Filip a menţionat că acesta este un gest firesc şi a solicitat instituţiilor responsabile să întreprindă toate măsurile necesare ca acest ajutor să ajungă cât mai repede la destinaţie.
Prim-ministrul a spus că organele de resort au acţionat exemplar în cazul dat, reuşind să finalizeze într-un termen restrâns ancheta penală privind accidentul elicopterului SMURD. „S-a reuşit o mobilizare bună, iar acest lucru a fost cel mai potrivit gest pe care puteam să-l oferim în memoria eroilor SMURD”, a relevat premierul.
Pavel Filip a mulţumit guvernului României pentru ajutorul pe care îl acordă Republicii Moldova, prin serviciul SMURD, exprimând recunoştinţă pentru acest fapt.