Guvernul a aprobat inițierea negocierilor pentru semnarea Amendamentului nr. 1 la contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 75 mln euro, pentru susținerea proiectului de reabilitare a drumurilor, transmite IPN.
Prin acest amendament se extinde, până la 31 decembrie 2018, termenul de disponibilitate a mijloacelor prevăzute în contractul de finanțare. Astfel, BEI va putea transfera sumele deocamdată ne-debursate din creditul contractat, în vederea finalizării lucrărilor de reabilitare a drumurilor naţionale.
Republica Moldova va achita pentru perioada extinsă un comision de angajament de 68,7 mii euro.