Guvernul inițiază negocieri cu Uniunea Europeană pentru acordarea finanțărilor în cadrul a două acorduri, transmite IPN.
În cadrul primului acord, 60 de milioane de euro sunt solicitați drept asistență tehnică pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților pe domeniile: reforma administrației publice centrale, agricultură și dezvoltare rurală, poliție și gestionare a frontierelor. Totodată, va fi acordat sprijin investițional pentru întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv a celor conduse de femei. Măsura are ca scop sporirea potențialului de dezvoltare economică a Republicii Moldova, diversificarea surselor de venit pentru cetățeni, îmbunătățirea mediului de afaceri din zonele rurale, precum și ajustarea normelor naționale la standardelor UE în domeniul veterinar și de siguranță alimentară. Banii ar urma să fie acordați de Comisia Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate.
În cadrul celui de-al doilea acord, Comisia Europeană, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, ar urma să acorde autorităților publice centrale din Moldova 29 de milioane de euro pentru sporirea capacităților de coordonare a asistenței și pentru îmbunătățirea abilităților de elaborare și coordonare a proiectelor, dezvoltarea infrastructurii naționale de date spațiale și combaterea fenomenului spălării banilor.