Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Comisia Europeană pentru un acord de finanțare de 12 milioane de euro. Acordul prevede oferirea banilor prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, transmite IPN.
Banii vor fi utilizați pentru măsuri care vizează aplicarea echitabilă a legislaţiei comerciale, gestionarea eficientă a activelor statului şi a investiţiilor publice, consolidarea protecţiei drepturilor investitorilor, promovarea reformelor în supravegherea sectorului financiar.
Tot în ședința de astăzi, cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui acord dintre Republica Moldova și Comisia Europeană care prevede alocarea a 5 mln euro. Domeniile care vor beneficia de suport sunt: societatea civilă, buna guvernare, apă și sanitație, gestionarea deșeurilor și eficiență energetică.