Guvernul Greceanâi are măsuri anticriză
https://www.ipn.md/ro/guvernul-greceanai-are-masuri-anticriza-7965_974836.html
Premierul Zinaida Greceanâi a declarat marţi, 31 martie, că Guvernul a întreprins măsuri pentru depăşirea crizei economice, chiar înainte ca aceasta să înceapă, şi că este pregătit să întreprindă şi alte măsuri în caz de necesitate, transmite Info-Prim Neo.
„Este clar că, deşi am manifestat un grad înalt de imunitate faţă de criza financiară care a afectat mai multe ţări, criza economică afectează deja mai multe ramuri ale economiei noastre, mai ales dependente major de pieţele externe”, a spus premierul.
Prim-ministrul a menţionat că, „deşi în campanie electorală mai mulţi se avântă cu promisiuni că au multiple soluţii şi propuneri în acest sens, de fapt, arsenalul de instrumente nu este atât de vast, după cum li se pare unora”. Potrivit premierului, principalele instrumente care le poate aplica statul în asemenea condiţii, ţin aproape totalmente de domeniul fiscal. De asemenea, un rol important l-ar juca pe timp de criză şi investiţiile publice în infrastructură.
„Pe parcursul anilor 2007 -2008 politica fiscală a Guvernul a vizat reducerea sau scutirea parţială atât a impozitelor pe consum, cât şi acelor plătite de producător. De aceea, este cel puţin incorect să afirmi că Guvernul nu este preocupat de măsuri anticriză”, a spus Greceanâi.
„Bineînţeles, odată cu alegerea noului parlament, echipa noastră intenţionează să vină şi cu alte propuneri legate de cadrul fiscal, unele dintre care vor viza cotele impozitelor. Şi aceste iniţiative vor avea drept obiectiv pregătirea din timp către perioadele următoare, când va începe relansarea economiei mondiale, iar cu aceasta şi reluarea creşterii cererii şi, deci, a preţurilor pe pieţele mondiale, în primul rând la resursele energetice”, a adăugat premierul.
Cât priveşte investiţiile, Greceanâi a spus că actualmente Moldova are avantaje comparative în competiţia de atragere a investiţiilor în ţară: „Posibilitatea de a exporta şi importa în Moldova pe calea maritimă este unul din serioasele avantaje pe care le-am obţinut în dezvoltarea economică şi atragerea investiţiilor străine”.
Totodată, Guvernul susţine că o altă măsură anticriză, este stimularea cererii prin majorarea salariilor şi indexarea de la 1 aprilie a pensiilor.