Guvernul a decis transmiterea a 1200 de calculatoare, 220 de imprimante, 50 de multiplicatoare şi alt echipament pentru dotarea căminelor studenţeşti şi sălilor de informatică din instituţiile preuniversitare. Echipamentul, în valoare totală de 17,2 mln lei, este o donaţie din partea guvernului chinez, transmite IPN.
Lista instituţiilor beneficiare a fost elaborată de Ministerul Educaţiei. Pe listă sunt incluse universităţi, colegii, şcoli profesionale, licee şi gimnazii din toată ţara.
Printre şcolile beneficiare au ajuns instituţiile cu cel mai mare număr de copii transportaţi din alte localităţi şi cele în care un calculator revine la peste 30 de elevi.
Pe listă sunt peste 150 de instituţii.